Lupta dintre rațiune și pasiune domină existența umană Rațiunea este discernământul pe care creierul uman îl posedă și îl ajută să facă alegerile corecte. Pasiunea este dorința interioară care domină corpul omenesc în diferite situații, impunându-se într-un mod brutal asupra lui. Rațiunea influențează emoțiile, gândurile duc la emoții, iar emoțiile duc la acțiuni, dar nu este întotdeauna așa. De multe ori emoțiile nu sunt în controlul creierului, ci invers, creierul este controlat de emoții. În bătălia dintre emoții și rațiune, de multe ori emoțiile câștigă deoarece nu facem ceea ce ni se pare logic să facem, ci ceea ce simțim. Și pentru că simțim, în mintea noastra îi găsim o justificare și o logică, chiar dacă este absurdă. Însă pentru a trăi sănătos avem nevoie de ambele în egală măsură, într-un mod echilibrat. Un om nu poate să funcțioeze normal doar gândind rațional, pentru că ar deveni o stană de piatră și nici doar simțind, fără să judece pentru că ar deveni un descreierat. Raportul dintre rațiune și pasiune trebuie să fie unul care să redea echilibrul sufletesc, să ajute starea de spirit să-și găsească părțile bune dintre cele două și să le combine astfel încât să reușească să nu ajungă la extreme. Un prim argument este faptul că rațiunea reprezintă singura capacitate a ființei umane care ne diferențiază de animale. Rațiunea implică o gândire sănătoasă și o putere de decizie în funcție de situațiile vieții. Omul reușește să găsească ceea ce este corect pentru a se ghida în viață. Un exemplu potrivit pentru susținerea argumentului găsim în opera “Enigma Otiliei”, cu cele două personaje Felix și Otilia, unde Felix este adolescentul îndrăgostit de Otilia, dezvoltând o iubire adolescentină. Avansând în operă, după diferite încercări de a fi împreună, ea fuge cu Pascalopol, un bărbat mai în vârstă. Altfel, Felix hotărăște să se axeze mai mult pe carieră și să folosească rațiunea în următoarele decizii care îi ghidează viața. Un al doilea argument este faptul că pasiunea fiind o dorință arzătoare ce devine una carnală când două corpuri se simt atrase unul de celălalt și-și doresc să fie împreună, atinge limitele fericirii, dispărând astfel gândirea. Totul se reflectă asupra momentului oportun în care domină pasiunea. În același timp, pasiunea poate naște diferite alte sentimente precum iubire sau ură, cât și tristete sau depresie dacă nu este consumată. Un exemplu elocvent ar fi iubirea dintre Maitreyi și Allan din opera “Maitreyi” scrisă de Mircea Eliade. Cei doi s-au cunoscut și s-au îndragostit, existând între ei o pasiune care-i atrăgea, dar religia îi despărțea, așadar pasiunea dintre cei doi devenea tot mai puternică datorită acestei nepermisiuni de a fi împreună. Cei doi erau călăuziți de pasiunea dintre ei până părinții lui Maitreyi i-au despărțit. Pe de altă parte, pasiunea și rațiunea pot fi îmbinate pentru a găsi un echilibru interior. Din îmbinarea celor două poate rezulta atât o iubire pasională, cât și o gândire rațională care să te ajute să o păstrezi și să o cultivi într-un mod pozitiv. Astfel, un om reușește să aibă o viață bună din toate punctele de vedere. Un exemplu care să susțină argumentul este opera “Baltagul” de Mihail Sadoveanu. Vitoria Lipan reușește să îmbine pasiunea și rațiunea. Ea îi purta soțului său o iubire sinceră, dar când află că el s-ar putea să fi încetat din viață, rămâne cu picioarele pe pământ și pornește în căutarea lui, păstrându-și rațiunea. Rațiunea și pasiunea, cele două elemente importante ale universului care ghidează omul în viață au un rol deosebit pentru ceea ce se întâmplă. Este bine să știi să faci diferența între rațiune și pasiune, să poți să-ți păstrezi un echilibru în viață, să fii fericit dar să știi cum să folosești fericirea într-un mod pozitiv și corect. Ne confruntăm cu tot mai multe dificultăți și provocări. În mijlocul tuturor acestor provocări dispunem și de o inteligență la care am avut acces dintotdeauna, dar pe care nu am folosit-o aproape niciodată. Emoțiile pot fi gestionate și pot avea și ele logică. Inteligența emoțională este prietenia dintre inima și creier. Pentru a înțelege conceptul de inteligență a inimii, să ne gândim mai întâi la câteva dintre calitățile acesteia. Ce este inima și ce poate face ea? Inima este miezul Sinelui autentic, centrul discernământului și al clarității intuitive, ea permite conectarea profundă cu propriul Sine și cu ceilalți oameni, ea este locul unde se nasc emoțiile precum iubirea, aprecierea, compasiunea, bucuria, ea este sursa capacității de a depăși obstacolele, ea este locul din care putem face lucruri pe care în mod obișnuit nu le putem realiza și spațiul în care se găsesc răspunsurile la întrebările noastre. Conectați fiind la energia inimii putem simți inima celorlalți oameni. Studiile efectuate concluzionează că inima trimite către sistemul nervos mai multe impulsuri decât primește. În afara acestor impulsuri, inima emite un câmp electromagnetic care ne influențează starea psihică, emoțională și chiar fiziologică. Acest câmp energetic subtil radiază și în jurul nostru ajungând uneori chiar și la câțiva metri în afara noastră. Osho spunea: „Adevărata inteligență este cea a inimii. Ea nu e intelectuală, este emoțională. Nu seamănă cu gândirea, seamănă cu simțirea. Ea nu este logică, este iubire.”. Această formă de inteligență intuitivă este rareori dinamizată la potențial maxim. Ea poate fi accesată și dezvoltată mai ales când mentalul și emoționalul sunt aliniate. La această stare de coerență se poate ajunge prin practică, prin focalizarea atenției asupra senzațiilor și emoțiilor care iau naștere în diferite contexte. Prin intermediul unor astfel de cercetări și observații, oamenii de știință și-au dat seama că practicarea pe termen mai lung a emoțiilor positive, precum răbdarea, compasiunea, recunoștința, generozitatea, dragostea, întărește sistemul imunitar, organismul devenind mai puternic și chiar imun în fața bolilor, a virusurilor și creează „stare de coerență” , funcționarea regulată a inimii și a creierului. Dată fiind această aparentă dominare a rațiunii și intelectului, ce înseamnă să fii ghidat de inimă? Această stare a fost înțeleasă ca „ascultarea conștiinței” sau a vocii interioare. Această ideea a „conștiinței” amintește de povestea lui Pinocchio. Cei mai mulți sunt familiari cu versiunea marionetei, a băiatului de lemn căruia, dacă spunea minciuni, nasul îi creștea și îi creștea până când minciuna devenea evidentă. Același băiat de lemn este condus, de multe ori, pe cărări greșite și se metamorfozează în măgar. Pentru a deveni un „băiat adevărat”, o ființă umană, trebuie să se dovedească viteaz, curajos, iubitor și gata să se sacrifice în cele din urmă, Pinocchio îl salvează pe tatăl său de la înec și, într-adevăr, își demonstrează iubirea prin sacrificiu, altruism și renunțarea de sine. Povestea lui Pinocchio poate fi luată ca o alegorie pentru cel care își ascultă inima, vocea interioară și uită de ego, devine altruist și, mai presus de toate, devine o ființă umană. Și atunci ce alegem, inima sau rațiunea? Ar trebui să devenim umani, cât timp am fost programați să simțim emoții și toți le simțim la fel. Ar trebui să le acceptăm, să le integrăm în viața noastră, să le trăim și să le tratăm. Creierul nostru se poate împăca cu inima noastră atunci când noi decidem că emoțiile nu sunt o rușine. Când noi decidem să ne acceptam emoțiile vom reuși să eliminăm lupta între creier și inima. De exemplu, când suntem furioși nu este o rușine să spunem asta. Nu este nevoie să lovim, să acuzăm sau să jignim pentru a ne exprima furia. Este important să recunoaștem și să acceptăm furia, chiar să vorbim despre asta. În câte spitale medicii sunt atenți și la emoțiile pacientului, care sunt foarte importante în procesul de refacere? Câți profesori sau medici au pregătire în psihologie astfel încât să îi poată înțelege pe cei de a căror formare, respectiv însănătoșire sunt responsabili? Cine se ocupă și de sufletul nostru în această societate? Credința s-ar putea spune că o face într-o oarecare măsură, dar oare când facem fapte bune de teama pedepsei de după moarte, putem spune că facem aceste fapte din supunere sau pentru că simțim acest lucru? Fără a avea suficientă inteligență emoțională, trăim într-o societate în care învățăm să ne supunem și să ne arătăm puternici pentru a putea supune. Nu ar trebui să mai avem nevoie de această mască, lupta dintre rațional și emotii ne macină prea mult Ar trebui ca fiecare dintre noi să-și facă timp pentru sine și să facă cunostință cu ei înșiși. Copilăria, educația și societatea sigur și-au lăsat amprentele, însă cu siguranță fiecare dintre noi s-ar iubi mai mult dacă s-ar descoperi pe sine așa cum este, nu cum a fost învățat că trebuie să fie. Oamenii ar fi mult mai fericiți dacă și-ar accepta emoțiile și și-ar folosi și rațiunea în consecință.
Mirela H.
