vineri, aprilie 19, 2024
AcasăSportNational8 stelişti sunt în vacanţă!

8 stelişti sunt în vacanţă!

gardosSteliștii vor evolua în ultimele trei etape ale acestui campionat cu fotbaliștii care au prins mai puține minute până acum. Totuși, antrenorul Stelei a dezvăluit că doi dintre titularii de drept au solicitat amânarea intrării în vacanță.

“Acum câțiva ani, Steaua a pierdut un titlu cu ceea ce era practic echipa a doua. E adevărat, contra Viitorului vor juca fotbaliști care au evoluat mai puțin. E normal să-i vedem și să le dăm șansa de a evolua mai mult pe acest final, iar ceilalți să se odihnească. Dar Rusescu și Popa mi-au cerut să rămână la lot, deși ar fi putut intra în vacanță. Primul vrea să marcheze pentru a cuceri titlul de golgheter, în timp ce Adi Popa mi-a zis că în vara anului trecut n-a făcut o pregătire fizică prea bună și vrea să profite de aceste zile. În vacanță au intrat Tătărușanu, Szukala, Chiricheș şi Chipciu, care oricum sunt accidentaţi, Latovlevici, Bourceanu, Pintilii și Tănase”, a spus Reghecampf.

 

 

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente