vineri, aprilie 19, 2024
AcasăSportLocalAdrian Rus a făcut deplasarea cu lotul U21 pentru Euro

Adrian Rus a făcut deplasarea cu lotul U21 pentru Euro

România U21 ne-a dat motive să visăm la o nouă Generaţie de Aur după calificarea la Campionatul European U21 din 2019, găzduit de Italia şi San Marino. Tricolorii au terminat neînvinşi preliminariile, cu şapte victorii şi trei rezultate de egalitate, dintr-o grupă cu Portugalia şi Elveţia, echipe cu loturi mai bine cotate decât cel pe care Mirel Rădoi l-a avut la dispoziţie.

 

Ionuţ Radu, cu penalty-ul apărat în minutul 90+9 al meciului cu Portugalia, a salvat cele două puncte care au făcut diferenţa în clasament, tricolorii ocupând prima poziţie, ce asigură calificarea directă la turneul final. Portarul celor de la Genoa este liderul inconstestabil al vestiarului, încurajându-şi coechipierii cu deja celebrele sale discursuri din vestiar.

 

 

Una din surprizele din lotul convocat de Mirel Rădoi, este fundașul sătmărean Adrian Rus, cel care a avut un sezon senzațional pentru echipa din Sfântu Gheorghe, acesta a avut și prestații excelente în calificările pentru Campionatul European de anul acesta ce se va disputa în Italia şi San Marino, iar în final totul s-a încoronat cu convocarea primită pentru Euro.

 

 

Cei 23 de jucători convocaţi de Mirel Rădoi la EURO 2019 sunt următorii:

Portari: Ionuţ Radu (Genoa), Cătălin Căbuz (Hermannstadt), Andrei Vlad (FCSB)

Fundaşi: Cristian Manea (CFR Cluj), Ionuţ Nedelcearu (FC Ufa), Adrian Rus (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Alexandru Paşcanu (Leicester City), Virgil Ghiţă (FC Viitorul), Florin Ştefan (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Radu Boboc (FC Viitorul)

Mijlocaşi: Tudor Băluţă (FC Viitorul), Dragoş Nedelcu (FCSB), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Dennis Man (FCSB), Ianis Hagi (FC Viitorul), Florinel Coman (FCSB), Darius Olaru (Gaz Metan Mediaş), Denis Drăguş (FC Viitorul), Vlad Dragomir (Perugia)

Atacanţi: George Puşcaş (Palermo), Adrian Petre (Esbjerg fB), Andrei Ivan (Rapid Viena)

Lista adiţională îi cuprinde pe următorii: Mihai Butean (Astra), Deian Sorescu (Dinamo), Denis Ciobotariu (Dinamo), Ricardo Grigore (Dinamo), Andrei Radu (Concordia Chiajna), Răzvan Oaidă (FC Botoşani), Lorand Fulop (FC Botoşani), Valentin Costache (CFR Cluj), Valentin Gheorghe (Astra).

GRUPA A: Italia, Spania, Polonia, Belgia

GRUPA B: Germania, Danemarca, Serbia, Austria

GRUPA C: Anglia, Franţa, România, Croaţia

Programul grupei C: 18 iunie 2019: România – Croaţia (San Marino, 19:30*), Anglia – Franţa (Cesena, 22:00) 21 iunie 2019: Anglia – România (Cesena, 19:30), Franţa – Croaţia (San Marino, 22:00) 24 iunie 2019: Franţa – România (Cesena, 22:00), Croaţia – Anglia (San Marino, 22:00) *Ora României

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente