vineri, aprilie 19, 2024
AcasăSportNationalBogdan Lobonț a anunțat că e vremea să agațe ghetele

Bogdan Lobonț a anunțat că e vremea să agațe ghetele

Bogdan Lobonţ (40 de ani) şi-a anunţat oficial retragerea din fotbal, conform site-ului frf.ro. Ultima partidă din cariera portarului legitimat la AS Roma va fi România – Finlanda, partidă amicală ce va avea loc marţi la Ploieşti, pe stadionul „Ilie Oană”.

Pe site-ul federaţiei a fost postată scrisoarea de rămas bun redactată de Lobonţ.

Dragii mei suporteri,

Mă adresez întâi de toate vouă, cei care m-aţi sprijinit şi aplaudat în decenii de carieră, cei care mi-aţi dat încredere să trec peste momentele grele şi cei alături de care m-am bucurat mereu la marile performanţe. Astăzi, a sosit momentul să trec într-o nouă etapă a poveştii mele în fotbal. Am avut oportunitatea şi privilegiul să fac performanţă pentru 7 familii fotbalistice unde am întâlnit jucători, antrenori şi conducători de mare calitate care mi-au permis în fiecare zi să învăţ lucruri noi.

Vreau să vă mulţumesc şi să vă asigur că încerc să continui pe aceeaşi linie, trăind şi oferind în fiecare zi fotbalului şi tribunelor tot ceea ce am eu mai bun. Aşa cum am făcut-o la fiecare dintre cluburile pentru care am jucat, aşa cum am făcut-o în fiecare zi la echipa naţională a României.

Am învăţat de mic faptul că victoriile se clădesc treptat şi că nu pot trăi decât pentru a construi victoria. Ştiu că v-aţi obişnuit cu mine ca învingător şi că voi putea împărtăşi toată această experienţă acumulată noilor generaţii de jucători, indiferent în ce postură voi fi.

Închei acest parcurs pasionant din tricoul echipei AS Roma, care m-a primit acum 9 ani şi m-a făcut să mă simt tot timpul ca şi acasă.

Vreau să mulţumesc tuturor antrenorilor şi staff-urilor tehnice cu care am lucrat, tuturor conducătorilor care au avut încredere în mine, staff-urilor medicale care m-au ajutat să trec mai uşor peste accidentări, team-managerilor şi ofiţerilor de presă. În mod special, echipei “invizibile” din spatele echipei: bucătari, kit manageri, şoferi, staff-uri hoteliere şi de îngrijire a terenurilor. Fiecare dintre aceştia au făcut de neuitat fiecare moment al carierei mele.

Nu în ultimul rând, jurnaliştilor care au crezut în parcursul meu şi celor care au ştiut să critice constructiv, contribuind la creşterea mea profesională.

Alături de fiecare m-am construit ca om şi ca sportiv, iar astăzi, din experienţele tuturor, pot oferi înapoi ce e mai bun.

Am avut şi am alături de mine o familie care a înţeles misiunea pe care mi-am asumat-o şi care, respectând cu dragoste şi înţelegere destinul meu, mi-a susţinut cu blândeţe şi bunătate fiecare pas. Împreună cu ea am fost totdeauna mai bun.

Astăzi, trec într-o nouă etapă a poveştii mele în fotbal, emoţionat, puternic şi plin de energie în acelaşi timp.

 

 

Legaţi-vă centurile, că se pleacă într-o nouă aventură, şi mai frumoasă!

Cu mâna la inimă ca de fiecare dată când am jucat pentru tricolor, vă mulţumesc!

Cu dragoste şi respect,

Bogdan Lobonţ.

De-a lungul carierei, Lobonţ a apărat pentru Corvinul Hunedoara, Rapid Bucureşti, Ajax Amsterdam, Dinamo Bucureşti, Fiorentina şi AS Roma.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente