joi, aprilie 18, 2024
AcasăSportNationalDebut extraordinar pentru Pușcaș în fața ppropriilor suporteri

Debut extraordinar pentru Pușcaș în fața ppropriilor suporteri

Atacantul român George Pușcaș a reușit o prestație excelentă la debutul pe teren propriu pentru noua sa echipă, Reading. Acesta a fost decisiv, reușind să înscrie două goluri în prima repriză. Una dintre reușitele românului va concura la golul etapei în mod cert, până chiar și comentatorul a fost uimit de reușită.

 

Comentatorul de la Sky Sports l-a comparat pe atacantul român cu Ferenc Puskas, unul dintre cei mai mari atacanţi din istorie. Coincidenţa face ca premiul pentru cel mai frumos gol al sezonului în fotbalul internaţional, acordat în fiecare an de FIFA, să fie numit chiar „Puskas Award”.

 

„Atacantul lui Reading cu un nume faimos începe să-şi facă un nume în Championship”, a exclamat comentatorul celor de la Sky Sports.

 

 

”Două goluri marcate de George Pușcaș au adus Reading în avantaj. Primul a venit după o cursă din propria jumătate, iar cel de-al doilea a venit după o finalizare de atacant veritabil. Calitățile românului sunt evidente”, au scris cei de la Sky Sport Football pe contul lor de Twitter.

 

 

George Puşcaş e de neoprit în tricoul lui Reading. Internaţionalul român a punctat de două ori în Championship, contra lui Cardiff. Vârful de atac a deschis scorul în minutul 25, apoi a dublat avantajul gazdelor cu 5 minute înainte de pauză.

 

Titular pentru echipa lui Jose Gomes, fostul vârf al Interului a punctat pentru 1-0, după o cursă de peste 60 de metri, în poarta echipei care anul trecut a jucat în Premier League. Puşcaş a primit o pasă de la un coechipier în jumătatea proprie şi a pornit de unul singur spre poarta lui Cardiff.

 

În minutul 40, Puşcaş a reuşit dubla, provocând o adevărată sărbătoare în tribune. Reading are un nou idol şi toţi suporterii visează deja la promovare. Puşcaş a primit o centrare de la Swift, iar atacantul român i-a luat faţa adversarului şi a înscris astfel al treilea gol în doar două meciuri pentru Reading.

 

Atacantul este la a 3-a reușită, primul gol fiind înscris la debutul pentru Reading, în Qarabao Cup contra celor de la Wycombe Wanderes.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente