sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăSportLocalMircea Donca a marcat un gol superb contra Rapidului

Mircea Donca a marcat un gol superb contra Rapidului

Sâmbătă a început un nou sezon de Liga a III-a seria C2, iar Rapid București a întâlnit echipa Progresul Spartac, o echipă la care evoluează și sătmăreanul Mircea Donca.

Rapid – Progresul Spartac s-a jucat pe stadionul Giulești, în fața a 3.500 de fani, însă trupa lui Constantin Schumacher a avut mari emoții.Giuleștenii au dominat prima repriză, însă fără prea mari ocazii de gol.  Progresul Spartac a fost cea care a deschis scorul în minutul 38 prin Mircea Donca, după un șut superb de la 40 de metri.

Matulevicius, intrat pe parcursul reprizei a doua, a egalat cu 9 minute înainte de final, după ce a driblat doi adversari. În minutul 2 al prelungirilor, Jorza a adus cele trei puncte în tabăra rapidiștilor cu un șut cu latul de la 10 metri, după o fază realizată de Matulevicius. Daniel Niculae a urmărit partida din tribune, după ce la finalul sezonului trecut a anunțat că nu va mai juca pentru giuleșteni.

 

Echipele de start:

Rapid: Ciuculescu – Voicu, Maftei, Iacob, Lădaru – Ilie, Jorza, Cârstocea, Goge – Jurj, Vlada
Rezerve: Tătaru, Burlacu, Dovleac, Neacșu, Demici, Grigore, Matulevicius

 

Progresul Spartac: Răduță – Leafu, Apostol, Ghidurea, Lixandru – Geană, Donca – Tudorache, Boiangiu,E. Radu – Stanciu
Rezerve: Săndescu – Vlad, Semudenge, Dițu, Georgescu, Chivu, Militaru

A fost un meci special pentru tânărul mijlocaș sătmărean, deoarece a jucat pe un stadion cu o istorie impresionantă, plin de amintiri, care urmează să fie demolat, contra unei echipei ai căror fani nu au părăsit-o nici în ligile inferioare, dar cel mai important a jucat împotriva echipei de suflat a tătălui său.

“Merg cu emoții la meci. Sunt rapidist de mic și nu puteam rata ocazia de a urmări pe viu ultimul meci pe stadionul Giulești. Cu atât mai mult cu cât la echipa adversară a Rapidului evoluează și băiatul meu”, a declarat Nelu Donca, tatăl fotbalistului, înainte de meci.

“A fost un gol frumos, un gol care il astept de ceva timp deoarece am mai avut cateva incercari. Ma bucur foarte mult ca am marca pe giulesti, dar imi pare rau ca nu am putut rezista pana la final”, ne-a mărturisit jucătorul după meci.

“Tata a tinut cu mine pentru 2 ore, ma bucur ca l-am facut fericit, e prima oara cand vine la un meci al rapidului si a fost impresionat de atmosfera creeata de rapidisti. Toata lumea a stat cu sufletul la gura pana la final, a fost un meci intens, din pacate nu am obtinut nimic de la acest meci”, a completat mijlocașul sătmărean.

Intrebat ce obiective și-a propus pentru acest sezon: “Pe plan personal sa fiu sanatos, ferit de accidentari si sa am evolutii bune, iar ca echipa nu avem un obiectiv impus, vrem sa avem un parcurs cat mai bun si sa ne clasam in primele locuri, este foarte greu sa te bati de la egal la egal cu rapid, cu un buget de 1 milion de euro”.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente