vineri, aprilie 19, 2024
AcasăSportInternationalMourinho a fost prezentat oficial

Mourinho a fost prezentat oficial

josemourinho1Antrenorul Jose Mourinho, supranumit „The Special One” (cel special) în primul său mandat la Chelsea, a declarat luni, într-o conferință de presă, că acum, când a preluat pentru a doua oară conducerea tehnică a echipei londoneze, este „The Happy One” (cel fericit).

„Sunt The Happy One. Timpul zboară. Parcă au trecut doar două zile, dar sunt nouă ani (n.r. – de când a semnat primul contract cu Chelsea). De atunci s-au întâmplat multe în viața mea profesională – eu sunt la fel, sunt aceeași persoană, am același suflet și aceleași emoții legate de fotbal. Mă descriu ca o persoană foarte fericită. Și știți, este prima dată când vin la un club pe care îl iubesc deja. Consider că sunt în cel mai bun moment al carierei mele în ceea ce privește cunoștințele și experiența. Sunt calm, mă simt bine și îmi pare rău că pre-sezonul nu începe mâine”, a afirmat Mourinho la prezentarea sa oficială la Chelsea.

Tehnicianul în vârstă de 50 de ani a mai antrenat echipa Chelsea în perioada 2004-2007, câștigând cu aceasta de două ori campionatul Angliei. Presa engleză a scris, în 2007, că Mourinho ar fi avut un diferend cu patronul Roman Abramovici, informație dezmințită, luni, de portughez.

„M-am întors pentru că noi (n.r. – el și Abramovici) suntem în cel mai bun moment al carierelor noastre și gata să colaborăm din nou. Condițiile sunt mai bune acum pentru ceea ce doresc eu, stabilitate”, a precizat Mourinho.

surs:mediafax.ro

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente