joi, aprilie 25, 2024
AcasăSportLocalPeste o sută de participanți la Maratonul de Solidaritate Caritas

Peste o sută de participanți la Maratonul de Solidaritate Caritas

29782Anul acesta a avut loc cea de-a a șaptea ediție a Maratonului de Solidaritate Caritas. Evenimentul, care în acest an avut un alt traseu, s-a desfășurat sâmbătă, 15 iunie. Startul s-a dat chiar din centrul orașului, din fața sediului Caritas, mai departe aceștia au făcut sensul la pas și și-au continuat drumul pe dig, unde ei s-au orientat spre Odoreu. Finalul maratonului a fost pe malul Someșului, în Mărtinești.

La maratonul din acest an s-au înscris peste o sută de participanți, printre participanți s-au aflat și președintele UDMR, Kelemen  Hunor, viceprimarul Marcela Papici, directorul general Autonet, Lieb Mihai și deputatul Erdei D. Istvan și directorul general Caritas Satu Mare Löchli Terézia Tündér. Aceasta a fost și cea care a dat startul maratonului, dar nu înainte ca voluntarii Caritas să elibereze porumbei în semn de solidaritate față de copii aflați la nevoie și față de victimele inundațiilor.

Și Farmacia Catena a fost alături de maratonul din acest an. Prin ajutorul acestora, organizatorii au putut oferi participanților spray împotriva căpușelor.

La finalul maratonului, participanți au fost serviți cu bere sau răcoritoare, în funcție de dorințe și de pâine cu untură. Voluntarii Caritas au pregătit și fel de fel de programe interesante. Fiecare participat a avut posibilitatea de a-și cumpăra bilet la tombolă, premiile erau două bicilete, prețul unui bilet era de 5 lei.

Taxele de participare în 2013 au fost : pentru o persoană 8 lei, 3 persoane 18 lei, 5 persoane 30 lei, o clasă 60 de lei. Participarea copiilor sub 10 ani este gratuită.

Sumele strânse prin această acțiune vor fi utilizate în beneficiul copiilor aflați în îngrijirea Organizației Caritas al Diecezei Satu Mare. Sponsorul principal al evenimentului a fost firma Autonet.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente