Schimbările istorice în Tenis

Publicat la data de15 aprilie 2018 » 42 Views» De: Laurentiu Kira » National, Sport

US Open va fi primul turneu de Mare Șlem care va folosi un cronometru vizibil în timpul partidelor de pe tabloul principal, au anunțat, joi, organizatorii americani. Antrenorul Simonei Halep, Darren Cahill, a reacționat pe Twitter și a spus că penalizările prevăzute de regulament sunt ridicole, dar este de acord cu implementarea cronometrului.

 

“E extraordinar că se implementează un cronometru pentru lovituri, dar aceste penalizări sunt ridicole. Prima dată un avertisment, apoi pierderea unui punct, apoi pierderea game-ului. Ar trebui să fie mereu pierderea primului serviciu. De asemenea, ce se întâmplă dacă un jucător aruncă mingea greșit? Cronometrul se resetează sau timpul curge și continuă să atragă după sine penalizări?”, a scris Cahill pe pagina sa de Twitter.

Turneul care a introdus, în 1970, și tiebreak-ul și care până în ziua de astăzi face notă discordantă față de celelalte trei turnee de Mare Șlem, folosind acest sistem al morții subite inclusiv în setul decisiv, a ales să grăbească procesul de testare a sistemului shot-clock. Dacă până acum, doar arbitrul vedea pe cronometrul său timpul scurs de la încheierea punctului până la următorul serviciu, iar jucătorii aveau la dispoziție 20 de secunde pentru a servi, la ediția următoare a competiției de la Flushing Meadows sportivii și spectatorii vor putea vedea și ei timpul scurs între puncte. Pentru perioada de ajustare, jucătorii vor avea la dispoziție 25 de secunde pentru a servi, arbitrul având dreptul de a nu sancționa întârzierile în următoarele situații:

  • dacă spectatorii perturbă liniștea
  • dacă meciul este în faze terminale și tocmai s-a încheiat un schimb de mingi lung
  • dacă temperaturile sunt extreme / umiditatea este crescută și se consideră condiții extreme

Rafael Nadal și Novak Djokovic sunt, la prima vedere, principalii jucători vizați și afectați de această schimbare, mai ales în condițiile în care impresia generală printre adversari este că jucătorii de top sunt rareori sancționați în acest moment pentru depășirea timpului alocat pentru serviciu. Cu toate acestea, tragerile de timp sunt des întâlnite și în tenisul feminin, dar și la alți mulți jucători din ATP.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *