vineri, aprilie 19, 2024
AcasăSportInternationalTânărul Julian Draxler a refuzat-o pe Real Madrid

Tânărul Julian Draxler a refuzat-o pe Real Madrid

Julian Draxler a preferat să rămână la Schalke, echipa sa da suflet, refuzându-i pe iberici. Internaționalul german în vârstă de 19 ani a primit o ofertă de 60 de milioane de euro, bani pe care urma să îi câștige în următoarele cinci sezoane la Madrid, însă a preferat să rămână în Germania, considerând că nu este pregătit încă să joace în străinătate.

”Am avut câteva nopți nedormite. Eram în vacanță în Egipt, împreună cu prietena mea, însă n-am putut să mă distrez deloc. Am stat mereu să mă gândesc ce să fac”, a spus Julian Draxler, pentru publicația ”Bild”.

De serviciile talentatului mijlocaș german s-a interesat și Manchester City în această vară, dar și Borussia Dortmund, marea rivală a celor de la Schalke.

”La Dortmund voi ajunge doar dacă îmi spală cineva creierul”, a spus fotbalistul care e la Gelsenkirchen de când avea opt ani și a debutat în Bundesliga abia în urmă cu doi ani și jumătate.

Draxler are contract cu Schalke până în 2018, însă are și o clauză de reziliere de 45,5 milioane de euro.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente