S-a adus un pios omagiu celor 56 de sătmăreni care în urmă cu 55 de ani și-au pierdut viața din cauza inundațiilor.
În memoria victimelor inundațiilor din 1970, la monumentul din Piața 14 Mai, a avut loc un ceremonial.
După intonarea Imnului României, cultele religioase au oficiat o slujbă de pomenire, iar apoi a luat cuvântul primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor: ,,În această zi solemnă, când comemorăm 55 de ani de la inundațiile care au pus la încercare tăria și solidaritatea sătmărenilor, privim în urmă cu recunoștință și respect spre modul în care comunitatea noastră și-a unit forțele în 1970 pentru a depăși momentele grele. Apele au curmat 56 de vieți omenești, au distrus peste 4.000 de case, au afectat peste 28.000 de imobile și au inundat 120.000 hectare de teren. În acest cartier care poartă numele zilei marii tragedii, apele au atins cota de 2 metri. Povestea noastră colectivă ne arată că vom reuși numai prin muncă, respect, moderație și credință – aceleași valori care au dat naștere atunci a ceea ce numim cu mândrie „spiritul sătmărean”. Acesta este spiritul care ne unește în cele mai dificile momente, transformând provocările în oportunități de a fi mai puternici și mai conectați ca niciodată. 14 Mai rămâne pentru noi o zi de reflecție și de învățare din lecțiile trecutului, pentru ca astfel de tragedii să nu se repete. Istoria ne învață că nu poți construi destinul unui oraș prin dezbinare, iar mesajul solidarității de acum 55 de ani este astăzi mai relevant ca oricând. Sătmărenii au demonstrat atunci că, împreună, pot reconstrui și reînvia, iar acest exemplu trebuie să ne inspire și acum. Comemorăm astăzi memoria celor care au trecut prin aceste încercări, dar și curajul acelora care au pus bazele unui Satu Mare nou și solidar. Viitorul nostru ar trebui să fie direcţia care să ne unească: politicienii le datorează sătmărenilor solidaritate cu așteptările lor, pentru ca Satu Mare să devină orașul pe care și-l doresc locuitorii municipiului nostru. Să privim înainte cu speranță, dar și cu responsabilitate, pentru a păstra acest spirit viu în inima comunității noastre’’.
Ceremonialul s-a încheiat cu depuneri de coroane.
Dumnezeu să-i odihnească în pace!