vineri, mai 9, 2025
AcasăsusAnunț important pentru pensionari, se dau bani de căldură

Anunț important pentru pensionari, se dau bani de căldură

Guvernul face un anunț extrem de important pentru pensionari, ca urmare a recalculării pensiilor. Sunt vizați pensionarii care au nevoie de bani pentru încălzirea locuinței pe perioada sezonului rece.

Pensionarii și familiile care au venituri extrem de mici, dar și persoanele singure se vor bucura, de la 1 noiembrie 2024 şi până la sfârşitul lunii martie 2025, de ajutor pentru încălzirea locuinţei. Noul ajutor are ca obiectiv acoperirea costurilor pentru gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi şi petrolieri. Pentru 2024, în cazul pensionarilor ale căror venituri au crescut de la 1 septembrie, ca urmare a recalculării, va fi luat în considerare talonul de pensie din luna august, adică cel de dinaintea recalculării.

Vești noi pentru beneficiarii de pensii

Pentru a beneficia de acest ajutor, venitul net mediu lunar pe membru de familie trebuie să fie sub 1.386 de lei. În cazul persoanelor singure, venitul nu trebuie să depăşească 2.053 de lei. Pensionarii ale căror pensii au fost majorate ca urmare a recalculării pot beneficia de acest ajutor dacă în luna august aveau venituri sub aceste limite”, menţionează Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.

Potrivit sursei citate, cererea pentru acordarea ajutorului se poate obţine de la primăria localităţii de domiciliu sau de pe site-ul acesteia. Dreptul la ajutor se stabileşte începând cu luna depunerii cererii pentru cei care transmit documentele până pe 20 ale lunii respective.

Cum se face compensarea cheltuielilor?

Cheltuielile cu încălzirea locuinţei sunt compensate, în funcţie de venitul solicitanţilor, în proporţii de 10% până la 100%. Ajutorul acordat pentru plata încălzirii scade direct proporţional cu creşterea veniturilor solicitantului.

Ce trebuie să știe românii este faptul că valoarea compensării nu poate fi mai mică de 250 lei pe lună pentru gaze naturale, 500 lei pe lună pentru energie electrică şi 320 lei/lună pentru combustibilii solizi sau petrolieri.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare