Până la sfârșitul lunii, guvernul va aproba noile organigrame cu numărul redus de posturi din instituțiile de stat, a anunțat Adrian Țuțuianu, secretarul general adjunct al executivului.
El a menționat că, din cele 1.800 de posturi propuse pentru desființare, aproximativ o treime sunt ocupate, restul fiind vacante.
Țuțuianu a explicat că, în anumite cazuri, cum ar fi Directoratul Național de Securitate Cibernetică, este necesară modificarea legislației și aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru reorganizare.
„Corespunzător reducerii numărului de posturi, se reduc și funcțiile de conducere: șefi de serviciu, directori, directori adjuncți, pentru că limita prevăzută de lege este 8% din numărul total de posturi. O parte din aceste posturi sunt posturi vacante, care trebuie desființate, și e un avantaj important, pentru că ele au fost bugetate, și, în condițiile în care le-am desființat, înseamnă că creăm o economie. Pe de altă parte, nu mai se angajează în viitor, și sunt și posturi ocupate în toate aceste instituții, acolo unde vom aplica niște criterii. Am făcut, pe medie, o reducere între 15 și 20% la fiecare instituție și am ținut cont de ce angajamente și obligații avem”, a spus Adrian Țuțuianu.