Institutul Național de Sănătate Publică, alături de Direcțiile de Sănătate Publică din întreaga țară, continuă și anul acesta campania „Igiena mâinilor salvează vieți”, inițiată de Organizația Mondială a Sănătății acum 17 ani. Campania își propune să promoveze o igienă corectă a mâinilor în domeniul medical.
Tema din acest an subliniază importanța utilizării adecvate a mănușilor și respectarea riguroasă a igienei mâinilor, având ca slogan: „Mănuși uneori, igiena mâinilor întotdeauna!”. În sectorul medical, mănușile sunt esențiale pentru protejarea personalului și pacienților, însă în anumite situații, o igienă corespunzătoare a mâinilor poate elimina necesitatea utilizării acestora, contribuind astfel la reducerea deșeurilor plastice.