Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a avertizat că situația este critică, deoarece solul este deja saturat, iar orice precipitații suplimentare pot genera efecte rapide și periculoase.
În cadrul unei ședințe extraordinare a Comitetului Ministerial pentru Situații de Urgență, el a subliniat că luna mai 2025 ar putea fi una dintre cele mai ploioase din istorie.
Ministrul a îndemnat la vigilență în județele Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Suceava și Botoșani, precum și în celelalte aflate sub avertizări, insistând pe necesitatea unei coordonări eficiente între autoritățile locale și centrale.
În prezent, 11 județe din Moldova, Transilvania și Muntenia se află sub Cod Roșu de risc de inundații până joi, iar mai mult de jumătate din țară este vizată de avertizări hidrologice de Cod Portocaliu și Galben, valabile până vineri.