Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Someș’’ Satu Mare informează că având în vedere faptul că, în conformitate cu prognoza meteorologică va avea loc creşterea temperaturilor și corelat cu creşterea nivelului umidității ca urmare a precipitaţiilor din ultima perioadă, comitetele locale pentru situații de urgenţă, prin serviciile voluntare pentru situații de urgenţă, vor lua următoarele măsuri pentru prevenirea incendiilor:
- identificarea şi nominalizarea sectoarelor de activitate în care creşte riscul de incendiu în condiţiile creşterii temperaturilor atmosferice exterioare şi a lipsei de precipitaţii şi stabilirea măsurilor de protecţie specifice fiecărui sector în parte;
- restricţionarea efectuării a unor lucrări care crează condiţii favorizante pentru producerea de incendii prin degajări de substanțe volatile sau supraîncălziri excesive;
- intensificarea activităților cu scop preventiv în zonele cu culturi agricole şi în locuri cu vegetaţie forestieră, mai ales cele frecventate pentru agrement;
- prin serviciul voluntar pentru situații de urgenţă se vor intensifica acțiunile cu caracter preventiv şi operativ din responsabilitate și afişa în locurile des frecventate de cetăţeni (sediul primăriei, cămine culturale, lăcaşuri de cult, unităţi de comerţ, etc.):
- recomandările cu caracter general de combatere a caniculei, măsurilor de apărare împotriva incendiilor la fondul forestier;
- regulile şi măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor la arderea miriştilor, vegetaţiei uscate, resturilor vegetale, gunoaielor și a altor materiale combustibile din vecinătatea gospodăriilor;
- măsurile de prevenire a efectelor periculoase pentru sănătatea populaţiei în perioadele caniculare.
Atașat acestui material informativ este Planul de măsuri și acțiuni pentru atenuarea efectelor temperaturilor ridicate asupra populației si a secetei prelungite al Compartimentului Situații de Urgență din cadrul Primăriei Municipiului Satu Mare.