marți, iulie 1, 2025
AcasăEconomico-socialMinistrul Sănătății vrea disciplină în spitale: Măsuri ferme împotriva medicilor care pleacă...

Ministrul Sănătății vrea disciplină în spitale: Măsuri ferme împotriva medicilor care pleacă înainte de terminarea programului

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță un set de măsuri stricte pentru combaterea abaterilor de la programul de lucru în spitalele publice. Acesta a atras atenția asupra faptului că un număr semnificativ de medici părăsesc locul de muncă înainte de ora oficială de terminare a programului, optând să își continue activitatea în clinicile private partenere.

„Nu am nicio problemă ca medicii să aibă două locuri de muncă, dar vreau să mă asigur că activitatea din spitalele de stat se desfășoară în condiții corecte și echitabile pentru toți. Programul de lucru este stabilit și trebuie respectat. Nu e negociabil”, a declarat Rogobete. Ministerul pregătește o ordonanță de urgență menită să consolideze capacitatea managerilor și șefilor de secție de a monitoriza prezența la locul de muncă și de a aplica sancțiuni atunci când este cazul.

Deja, echipe de inspectori au fost trimise în teritoriu pentru a verifica nereguli legate inclusiv de utilizarea concediilor medicale. Ministrul admite că problema nu poate fi eliminată complet, dar mizează pe o reducere semnificativă a practicilor abuzive: „Vreau să prezentăm public cifrele reale, indiferent cât de incomode ar fi.”

Managerii spitalelor din județul Constanța susțin în general inițiativa. La Spitalul Căi Ferate Constanța, de exemplu, programul medicilor este de șapte ore, iar până în prezent nu au fost semnalate nereguli. „Totuși, susțin sancționarea celor care nu respectă condițiile contractuale”, a declarat managerul Elena Grăpeanu.

La Spitalul Municipal Mangalia, verificările periodice sunt deja parte din procedura internă. Managerul Alina Dan a menționat că în cazurile izolate de abateri, medicii nu au fost pontați. „Dacă va apărea o reglementare oficială, o vom respecta”, a adăugat aceasta.

Directorii altor instituții — precum Spitalul de Pneumoftiziologie din Palazu Mare, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Spitalul Municipal Medgidia — confirmă că în unitățile lor se respectă programul. Totodată, subliniază că, în afara orelor de muncă, cadrele medicale sunt libere să-și aleagă activitatea.

Ministerul Sănătății pare hotărât să reformeze disciplina în spitalele publice. Chiar dacă nu toate unitățile se confruntă cu nereguli, mesajul autorităților este ferm: abaterile nu vor mai fi tolerate.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare