Joi, la orele 19.25 polițiștii Secției Petrești au fost sesizați, prin apelul de urgență 112, despre faptul că pe raza localității Dindești, o persoană ar fi fost agresată.
Polițiștii s-au deplasat de urgență, la fața locului și au stabilit că în incinta unui local, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi, Gheorghe P. i-ar fi aplicat vecinului său, Miklos V. mai multe lovituri cu pumnul la nivelul feței.
La data de 03 iulie 2015, ora 01.30, polițiștii Secției Valea Vinului, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, Gabriel C., din localitatea Bârsaul de Sus ar fi fost agresat fizic de către soția sa. Incidentul s-ar fi produs pe fondul consmului de alcool și a unor neînțelegeri.
În cazurile descrise anterior nu a fost necesară transportarea la unitatea medicală a victimelor.
Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, în prima situație și violență în familie, în cea de-a doua.