marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocaleStiri Satu Mare„Săptămâna prevenirii criminalității”

„Săptămâna prevenirii criminalității”

politia

În perioada 28 septembrie- 02 octombrie 2015 s-a desfășurat ediția a X-a, a campaniei naționale „Săptămâna Prevenirii Criminalității”.
În acest an, Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare a avut ca parteneri: Consiliul Județean Satu Mare, Primăria Municipiului Satu Mare, Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, Serviciul de probațiune Satu Mare, Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Satu Mare, Direcția de Sănătate Publică, Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual.
Dacă zilele de luni și marți au fost dedicate celor mici pentru a preveni victimizarea lor și a-i informa despre răspunderea penală a minorilor și consecințele comiterii de infracțiuni, ziua de miercuri, a fost dedicată ”Caravanei urbane de prevenire a furturilor”, în cadrul căreia locuitorii din cartierele municipiului Satu Mare au beneficiat, de la ofițerii de prevenire și polițiștii de proximitate, de informații practice pentru siguranța datelor personale și a bunurilor (locuință, telefon mobil, autoturism, bicicletă), precum și de recomandări pentru persoanele vârstnice . Nu au fost omise nici furturile din buzunare, astfel încât cetățenii au aflat cum să nu devină victime ale hoților și câteva moduri de operare ale acestora,fiindu-le distribuite ghiduri care cuprindeau aceste informații, materialele fiind asigurate de Consiliul Județean Satu Mare și Primăria municipiului Satu Mare.
La simpozionul organizat joi la Colegiul Național ”Ioan Slavici” Satu Mare cu tema ”Perspective privind traficul de persoane, consumul și traficul de droguri și criminalitatea informatică” au participat aproximativ 170 de elevi.
Comisar șef de poliție Ungur Gheorghe din cadrul Centrului Regional

Oradea al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane le-a prezentat tinerilor câteva cazuri reale de trafic de persoane, punând accent pe modul de racolare a victimelor și pe profilul traficantului.
Doamna Crina Ban – șefa Serviciului de Probațiune – Tribunalul Satu Mare a vorbit despre tineri cu vârsta sub 18 ani care au fost condamnați pentru comiterea de infracțiuni și despre motivele invocate de aceștia, cele mai multe fiind din curiozitate sau datorită anturajului.
Despre riscurile consumului de droguri și efectele nocive asupra tinerilor a discutat cu elevii subcomisar de poliție Camelia Iacob – coordonatoarea Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Satu Mare.
Informații despre riscurile la care pot fi expuși tinerii în mediul mediul online au fost prezentate de comisar de poliție Săndulescu Simona – coordonatoarea Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare, apoi inspector principal de poliție Hrihorișan Felicia – ofițer sociolog punând accent pe activitatea de pe rețelele de socializare.
Ultima zi a ”Săptămânii prevenirii criminalității” a fost dedicată ”Siguranței rutiere”. În prima parte a zilei, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare și Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Satu Mare, comisar de poliție Săndulescu Simona împreună cu polițiștii rutieri au participat la o întâlnire cu elevii claselor a XI-a și a XII-a la Colegiul Tehnic de Construcții și Telecomunicații ”I.C.Brătianu” Satu Mare. Tema dezbătută a fost ”Alcoolul și urmările lui în traficul rutier” , ocazie cu care tinerii au vizionat videoclipuri în care erau prezentate accidente rutiere comise pe fondul consumului de alcool și au testat ochelarii care simulează starea de ebrietate pentru a conștientiza efectele alcoolului asupra funcțiilor organismului. La finalul întâlnirii, elevii au primit brelocuri inscripționate cu mesajul ”00/00 alcool” și pliante cu recomandări preventive.
În cea de a doua parte a zilei, a avut loc o acțiune cu caracter preventiv-informativ în trafic, în cadrul căreia conducătorilor auto li s-au distribuit pliante cu mesaje referitoare la riscurile consumului de alcool la volan și au putut testa ochelarii ”de om beat”.

Campania a reușit să atingă principalele probleme, cu care se confruntă cetățenii, acoperind o arie largă de genuri de infracțiuni, bucurându-se de aprecierea celor care au beneficiat de activitățile desfășurate în cadrul acesteia.
Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare mulțumește partenerilor pentru sprijinul acordat în „Săptămâna Prevenirii Criminalității”.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente