sâmbătă, mai 10, 2025
AcasăLocaleStiri Satu MareInfracțiuni rutiere

Infracțiuni rutiere

Infracțiuni rutiere constatate de polițiștii Serviciului Rutier în acest week-end, în timpul unor acțiuni preventive desfășurate

Polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat în acest sfârșit de săptămână, 9 – 11 februarie a.c., acțiuni cu scopul de a preveni accidentele de circulație, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ.

În urma activităților desfășurate aceștia au constatat două infracțiuni la regimul circulației și au aplicat peste 120 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 57 900 de lei.

Totodată, au reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce 36 de permise de conducere, din care 33 de permise de conducere au fost reținute pentru depășirea limitei maxime admisă de viteză cu peste 50 km/h, iar 3 pentru efectuarea unor depășiri neregulamentare.

Pe parcursul acestei perioade polițiștii rutieri au filmat și înregistrat cu aparatul radar 33 de conducători auto cu vârste cuprinse între 24 de ani și 53 de ani, care circulau cu viteze de la 101 km/h până la 158 km/h.


Astfel, la data de 10 februarie a.c., au depistat un bărbat, de 28 de ani, din județul Buzău, care se afla la volanul unui autoturism pe raza localității Turulung având dreptul de a conduce suspendat.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană având dreptul de a conduce suspendat.


Tot la data de 11 februarie a.c., polițiștii rutieri au identificat un conducător auto, de 33 de ani, din municipiul Satu Mare, care conducea un autoturism în localitatea Decebal având o concentrație alcoolică de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Și în acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.


Conducător auto fără permis de conducere și sub influența băuturilor alcoolice, identificat de polițiști

La data de 10 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Satu Mare s-au sesizat din oficiu despre faptul că un bărbat, de 41 de ani, din localitatea Pelișor, conduce un autoturism pe raza localității Nisipeni, fără a poseda permis de conducere de nici o categorie.

Totodată în urma testării cu aparatul alcooltest a conducătorului auto polițiștii au constatat că acesta consumase băuturi alcoolice, aparatul indicând o concentrație de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.


Infracțiuni rutiere constatate în flagrant de polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Beltiug și Poliție oraș Ardud

La data de 10 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Beltiug și Poliție oraș Ardud, în timp ce efectuau supravegherea și controlul traficului rutier pe DJ 193A, între localitățile Homorodu de Sus și Solduba , au oprit un autoturism condus de un bărbat, de 58 de ani, din municipiul Satu Mare.

În urma controlului documentelor, polițiștii au stabilit că autorizația de circulație provizorie era expirată, astfel că autoturismul în cauză este neînmatriculat.

Cercetările continuă în dosarul penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de punerea în circulație a unui autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice.


Și la data de 11 februarie a.c., polițiștii s-au sesizat din oficiu despre faptul că un bărbat, de 37 de ani, din oraș Ardud, conduce un autoturism pe raza aceleași localități fără a poseda permis de conducere.

Totodată fiind testat cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație alcoolică de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că a fost condus l o unitate spitalicească în vederea recoltării probelor biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere și sub influența băuturilor alcoolice.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare