miercuri, mai 14, 2025
AcasăLocaleStiri Satu MareSiguranța rutieră, prioritatea polițiștilor sătmăreni

Siguranța rutieră, prioritatea polițiștilor sătmăreni

În urma activităților desfășurate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în perioada 9 – 11 martie a.c., au fost constatate peste 230 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 63 500 de lei. Totodată, au fost reținute 25 de permise de conducere .

Exemple:

În perioada 9 – 11 martie a.c., 12 conducători auto, cu vârste cuprinse între 26 și 49 de ani, au fost depistați în trafic, conducând cu viteze cuprinse între 102 și 129 km/h. Tuturor le-au fost reținute permisele de conducere.

În aceeași perioadă, șase conducători auto, cu vârste cuprinse între 25 și 65 de ani , nu au acordat prioritate de trecere unor pietoni angajați în traversarea regulamentară a străzii. Celor șase le-au fost reținute permisele de conducere.

La data de 10 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier au reținut permisul de conducere al unui bărbat, de 28 de ani, din Satu Mare, care, aflat la volanul unui autoturism, la intersecția a două străzi din municipiul Satu Mare nu a respectat semnificația indicatorului rutier “Cedează trecerea” și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care circula pe drumul cu prioritate. În urma impactului, au rezultat doar pagube materiale.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare