marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareAudiențe la Prefectura Satu Mare

Audiențe la Prefectura Satu Mare

Prefectul județului Satu Mare, Darius Filip, a susținut marți, 10 aprilie 2018, audiențe cu cetățenii. Alături de prefect au fost prezenți șeful serviciului juridic, Cosmin Dorle și reprezentantul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Satu Mare, ing. Florica Creșpai.
În această săptămână s-au înscris în audiență două persoane cu probleme de fond funciar.
Primul caz prezentat astăzi, s-a referit la existența unei hotărâri judecătorești nepusă în aplicare de către comisia locală de fond funciar Viile Satu Mare. S-a dispus ca în cursul zilei de vineri, 13 aprilie 2018 reprezentanții comisiei locale Viile Satu Mare și ai Stațiunii de Cercetare Livada să se întrunească la sediu Instituției Prefectului în vederea analizării posibilității de urgentare a punerii în aplicare a hotărârii judecătorești.
A doua persoană venită la audiențe, din comuna Supur a sesizat faptul că se află în imposibilitatea intabulării a unor suprafețe de teren din cauza suprapunerii a două titluri de proprietate. După finalizarea audienței s-a decis ca o comisie formată din reprezentanți ai serviciului juridic al Instituției Prefectului și reprezentanți ai OCPI, să se deplaseze la fața locului pentru a găsi soluțiile legale ce se impun.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente