În trimestrul al III-lea al anului 2019, Comisariatul Judeţean Satu Mare al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat un număr total de 148 inspecţii, dintre care 63 inspecţii planificate, conform planului anual de controale şi 85 inspecţii neplanificate.
În cadrul inspecţiilor neplanificate, au fost înregistrate:
– 41 controale efectuate în urma sesizărilor,
– 4 controale de verificare a realizării măsurilor stabilite anterior,
– 2 controale efectuate în urma autosesizării,
– 19 controale dispuse de Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu,
– 12 controale de verificare a respectării condiţiilor impuse în actele de reglementare,
1 control cu alte autorităţi, în urma protocoalelor încheiate în acest sens cu instituţii la nivel judetean.
– 5 inspecţii pentru emiterea, prelungirea sau revizuirea actelor de reglementare
– 1 control pentru identificare obiective noi
În urma acestor controale, au fost aplicate 46 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 284500 lei. De asemenea într-un caz a fost începută procedura de suspendare a autorizației de mediu pentru nerespectarea prevederilor acesteia, iar în două cazuri au fost impuse măsuri de desființare a lucrărilor începute fără acte de reglementare și de readucerea la starea inițială a terenului. Totodată , în două situații de încălcare a prevederilor legale din domeniul protecției au fost sesizate organele de urmărire penală pentru soluționarea aspectelor identificate conform competențelor acestora.