luni, mai 5, 2025
AcasăLocalePunct de vedere |Primăria Satu Mare susține că Florisal a încercat să...

Punct de vedere |Primăria Satu Mare susține că Florisal a încercat să manipuleze și să influențeze CNSC


Primăria municipiului Satu Mare a transmis un punct de vedere în urma declarațiilor publice făcute de deputatul Radu Cristescu și consilierul Ciprian Crăciun https://www.jurnaluldesatumare.ro/radu-cristescu-si-ciprian-craciun-releva-nereguli-in-licitatia-pentru-contractul-de-salubrizare-al-orasului-satu-mare/ referitoare la derularea licitației privind contractul de salubrizare al municipiului Satu Mare.

“Licitația privind delegarea gestiunii serviciului de salubrizare în municipiul Satu Mare, prin contract de concesiune a fost lansată în data de 20.11.2021, după ce întreaga documentația a fost aprobată de Consiliul Local Satu Mare. 


Florisal Satu Mare a contestat documentația, cerând suspendarea licitatiei, în care a inventat printre altele acuzația de plagiat după un caiet de sarcini de la Odorheiul Secuiesc. 

Privitor la acuzațiile privind ”copierea în totalitate a textului caietului de sarcini”, din 2008 în Odorheiul Secuiesc nu a fost organizată licitație privind delegarea gestiunii serviciului de salubritate.


Caietul de sarcini al municipiului Satu Mare a fost aprobat prin HCL 170/25.07.2019, care a stat la baza primei proceduri de concesionare, acest document fiind actualizat în 2021. 

Caietul de Sarcini invocat de contestatar a fost aprobat de Consiliul Local Odorheiul Secuiesc în decembrie 2019.  

Respingem acuzațiile prin care firma sătmăreană a încercat să manipuleze și să influențeze CNSC prin afirmații lipsite de adevăr. Contestația a fost analizată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, care a respins solicitarea de suspendare a licitației.


Cât despre acuzațiile aduse de deputatul Radu Cristescu, se aplică din nou proverbul ”Hoțul strigă hoții!”
Singurul interes al Municipiului Satu Mare și al sătmărenilor este ca serviciile de salubritate și deszăpezire din oraș să se îmbunătățească radical față de momentul actual”, transmite primăria municipiului Satu Mare.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare