marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocaleDaniela a fost condusă pe ultimul drum. Alături de familie au fost...

Daniela a fost condusă pe ultimul drum. Alături de familie au fost cel puțin 300 de persoane

Daniela O., tânăra din Negrești Oaș care și-a pierdut viața în urma unui tragic accident produs la săniuș, a fost condusă marți pe ultimul drum. 

La înmormântare au fost prezenți cel puțin 300 de oameni, în special tineri, care au dorit să își ia un ultim rămas bun de la Daniela, dar și să-și arate suportul pentru familia îndoliată. 

“Azi, Danieluța mea mică, va avea loc parastasul tău, de la ora 18:00 la Capela de pe strada principală, iar pe ultimul drum te vom conduce mâine, de la ora 13:00. 

Drept omagiu adus ție, pentru că știu cât de mult îndrăgeai expresia “Vino, soră, să ieșim la o tură de oraș!”, azi de la ora 14:30, îți vom dedica ție, un ultim tur al orașului în care am copilărit împreună. Vom porni cu toții din parcarea Liceului Ioniță G. Andron. A sosit în sfârșit vremea în care să-ți demonstrez cât de iubită, apreciată și specială ai fost pentru toți oamenii care te-au înconjurat, din acest oraș și de pretutindeni, dar și cât de mult ne vei lipsi tuturor!”, este mesajul postat pe Facebook de Cristiana, sora tinerei decedate. 

Sergiu și Daniela și-au piedut viața în urma accidentului de la săniuș

Vă reamintim că în 20 ianuarie 2022, patru tineri din Negrești Oaș au pornit într-o distracție care avea să fie mortală pentru doi dintre aceștia.

Alex, în vârstă de 26 de ani, din Negrești-Oaș, aflat la volanul unui Mercedes, a tractat trei tineri pe un colac tubby și o cameră auto, respectiv pe Sergiu, în vârstă de 35 de ani, pe Daniela și Patricia, ambele în vârstă de 21 de ani. Din cauza condițiilor de drum(drum forestier acoperit de zăpadă), colacul a intrat în balans iar cei trei tineri au fost izbiți de un copac. Sergiu a decedat pe loc iar Daniela a suferit răni foarte grave, care în final au fost incompatibile cu viața. Patricia a fost și ea rănită serios, însă nu i-a fost pusă în pericol viața. 

După aproximativ două săptămâni de la accident, Daniela s-a alăturat îngerilor

În urma accidentului Daniela a fost găsită în stare critică, iar ulteriror a intrat în comă de gradul 4 și mai apoi în moarte cerebrală. Părinții tinerei au fost chemați de medici să discute despre eventualitatea unei donării de organe, însă aceștia au refuzat, sperând la o minune. 

Comunitatea locală din Negrești Oaș s-a adunat într-o rugăciune comună pentru sufletul Danielei, cu speranța că își va reveni. Din nefericire, la aproximativ două săptămâni după producerea tragicului accident, în urma unei complicații, Daniela a decedat. Dumnezeu să o așeze în Rai, alături de îngeri!

Familia ar dori să fie despăgubită în urma tragediei

Pe surse am aflat faptul că familia Danielei ar dori să îl acționeze în instanță pe Alex, tânărul care se afla la volanul mașinii. Potrivit acestor surse, familia ar dori despăgubiri pentru pagubele morale și materiale suferite în urma acestei tragedii. Un pas în acest sens fiind solicitarea autopsiei medico-legale.

Foto: obiectiv-sm.ro
Foto: obiectiv-sm.ro
Foto: obiectiv-sm.ro
Foto: obiectiv-sm.ro
Foto: obiectiv-sm.ro
Sursa foto: ObiectivSM
- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente