sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareAcademia Română prezentă la mormintele eroilor din zona Careiului cu jerbe de...

Academia Română prezentă la mormintele eroilor din zona Careiului cu jerbe de flori

Vineri,24 octombrie 2014,membrii Despărțământului ASTRA Carei s-au deplasat la mormintele eroilor căzuți în luptele  din toamna lui 1944, purtate pentru eliberarea ultimei brazde de pământ românesc,pentru a depune jerbe de flori și a aprinde câte o lumânare.  Acțiunea a beneficiat de prezența a doi dintre membrii marcanți ai Academiei Române,acad.Emil Burzo-președintele filialei Transilvania a Academiei Române și acad.Marius Porumb.

Au mai participat artistul Zoe-Vida Porumb și prof.univ.dr.Ioan Ardelean de la Universitatea Tehnică Cluj Napoca. Menționăm că acad.Marius Porumb și Zoe Vida Porumb  sunt membrii de onoare ai Despărțământului ASTRA Carei iar prof.univ.dr.Ioan Ardelean face parte din comitetul de conducere.

La Ianculești,preotul Gheorghe Sorian a făcut un scurt istoric al așezării, pentru oaspeți,iar apoi a fost rostită o rugăciune de pomenire a eroului Dumitru Burada de pe valea Mureșului.

,,Ne aflăm la mormântul acestui brav erou român și îi cinstim memoria sa și a tuturor eroilor căzuți în lupta pentru eliberarea ultimei brazde de pământ românesc. Pe eroul acesta îl cheamă Burada Dumitru, a fost sergent în Regimentul 24 Artilerie și a căzut la datorie pentru eliberarea Patriei la 15 octombrie 1944. Se vorbea că era de loc de pe Valea Mureșuluimbucurător a fost faptul că mormântul unde se odihnește eroul a fost marcat și imediat ce locuitorii satului s-au întors din refugiu, l-au cinstit și i-au îngrijit mormântul” a afirmat preotul Sorian.

A rostit o alocuțiune și acad.Emil Burzo-,, Ne aflăm la mormântul acestui erou român, Burada,  unul dintre bravii eroi care și-au jertfit viața pentru națiunea noastră. Fac parte dintr-o familie  în care am avut posibilitatea să intru în mod direct cu lucrurile acestea. Tatăl meu a fost  membru în Consiliul Dirigent ,ca ministru al  Transporturilor  și a fost închis de  fasciști și comuniști și știu, cunosc îndeaproape lupta pentru libertate și unitate. E de datoria noastră să ne cinstim memoria eroilor care s-au sacrificat pentru noi. Vă mulțumesc mult, am fost impresionat de această ceremonie deosebită! Și de modul în care vă amintiți cu pioșenie de acest erou Burada, care a căzut la datorie în cel de-al  Doilea Război Mondial’’.

Profesorul Mihai Bertiean a luat cuvântul spunând: ,,După cum știți eu am fost profesor în Ianculești și director timp de 15 ani.În acea perioadă, chiar dacă era pe vremea comuniștilor și atunci se cinsteau eroii noștri. Pe atunci făceam activități educative. Nu sunt de acord cu cei care ne catologhează ca ,,naționaliști’’. Chiar ar trebui să fim naționaliști,  să avem unitate în credință și în atitudine națională. Eu sunt necăjit din cauza faptului că mulți dintre noi nu ne cunoaștem istoria reală a poporului român care este cartea de căpătâi a acestei națiuni și cred că pentru acesta trebuie să milităm noi, să învețe copii noștri istoria noastră adevărată!’’

A luat cuvântul și academicianul Marius Porumb,  spunând ,,Noi stăm în fața acestui mormânt al eroului român Burada care este un simbol, toții eroii sunt reprezintă un simbol, sunt ființele care s-au gândit la neamul lor și s-au jertfit ca să fie mai bine țării.

Ați menționat de faptul că suntem naționaliști, noi nu sntem deloc! De exemplu, la Sinaia eroii de război români sunt îngropați împreună cu cei germani, sau de alte nații. Eroul Burada am înțeles că este de pe Valea Mureșului și  mi-am adus aminte de  eroii martiri de la Moisei, și ei se trăgeau de pe Valea Mureșului. Pe acești eroi noi îi cinstim! Ei reprezintă simbolurile care s-au jertfit pentru această țară și le datorăm mult respect! Văd mulți tineri aici prezenți, e foarte bine! Ar fi frumos ca de Iluminație să veniți aici să-i puneți și acestui erou o lumânare la căpătâi. Acest moment este unul  foarte important, cu mare semnificație, pentru că sărbătorim 70 de ani de la eliberarea acestei ultime brazde de pământ românesc! Ne pregătim ca nu peste mult timp, în 2018 să sărbătorim  100 de ani de la Marea Unire. La toate  momentele  istorice trebuie să-i luăm pe copii de mână și să-i aducem să vadă acest loc sfânt. Închei cu versurile unui cântec românesc, ,,Doamne ocrotește-i pe români!’’.

De la Ianculești,delegația s-a deplasat la Marna,la mormântul eroilor necunoscuți căzuți în luptele din octombrie 1944. Prof.Viorica Tomai a oferit oaspeților date despre sat și eroii ce-și dorm  somnul de veci în Marna Nouă iar dorin donca a rostit un Tatăl Nostru pentru odihna sufletelor celor răposați.

Ultima oprire a fost la Cimitirul Eroilor din Carei,cimitirul recent curățat  în urma demersurilor Buletin de Carei.

După rostirea rugăciunii de pomenire de către Dorin Donca,membru al Despărțământului Astra Carei,au fost aprinse lumânări și s-au depus jerbe de flori.

La fiecare dintre locațiile vizitate,au fost  depuse jerbe de flori din partea Academiei Române,a familiei Zoe-Vida și acad.Marius Porumb și a Despărțământului Astra Carei.

Oaspeții de seamă au fost invitați ,la ieșirea din cimitir,să viziteze biserica Sf.Andrei din apropiere,protopopul vicar Radu Filip oferind cu generozitate date despre  istoria lăcașului.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente