Dincolo de prejudecăți și clișeele minimalizatoare, oșenii sunt îngeneral, niște oameni harnici și dârji, care iau viața exact așa cum este. În vremea comunismului lucrau prin țară, la cele mai grele munci: de la defrișări, vopsitul stâlpilor electrici de înaltă tensiune și până la curățatul calelor navelor din portul Constanța, oșenii puteau fi întâlniți pretutindeni.
După Revoluție, foarte mulți dintre ei au luat drumul străinătății, unde au dat dovadă de pricepere și tenacitate. Au pornit de jos, de foarte de jos, iar unii dintre ei controlează acum afaceri de milioane de euro. Am fost la Turț, cea mai mare comună din județ, unde primarul Ioan Irime ne-a spus că peste jumătate din forța de muncă a comunei lucrează în străinătate, dar în ultima vreme, după o perioadă de stagnare a fenomenului emigrației, se observă o tendință de reîntoarcere acasă a celor plecați.
În Occident au deprins mecanismele antreprenoriale care pot asigura succesul unei afaceri și speră că, odată reîntorși în România să-și poată fructifica experiența. Unul dintre tinerii cu care am stat de vorbă este Adrian Copcea, despre care primarul Irime are numai cuvinte de laudă. Acesta și-a construit o vilă cochetă chiar la capătul Turțului, într-o zonă splendidăși liniștită, aproape sălbatică.
La prima vedere, pare ciudată această combinație dintre natura pură și rafinamentul exclusivist al unei vile construite în stil italian, cu peluză îngrijită, palmieri și alți arbori exotici, care dau un sentiment de calm și confort urban. A cheltuit peste 350.000 de euro ca să-și împlinească acest vis, dar nu-i pare rău.Adrian este astăzi, la doar 35 de ani, un foarte prosper om de afaceri în Italia, în domeniul construcțiilor. Într-un an, cifra de afaceri a firmelor sale se ridică la peste 6 milioane de euro.
Are câteva firme și în România pe care ”le ține în viață” doar cu speranța că într-o bună zise va întoarce, pur și simplu, acasă. Aici, la Turț, este locul din care, la 15 ani și jumătate a fugit – acesta e cuvântul – în lumea largă ca să-și încerce norocul. Tânărul nostru, nu a câștigat banii la jocurile de noroc, nu a descoperit vreo comoară, dar în schimb, a descoperit ceva mult mai important: faptul că munca trainică, seriozitatea și caracterulpot să asigure oricui, un trai îndestulat.
Dar pentru a ajunge aici este nevoie de multă trudă, de sacrificiu și caracter. Ca să răzbați într-o lume străină ,tu trebuie să te spetești de zece ori mai mult decât ceilalți. Și atunci, respectul și prețuirea celor din jur, vine de la sine…
Reporter: – Vă rog să ne spuneți câteva lucruri despre începuturile dumneavoastră.
Adrian Copcea: – M-am născut la Gherța Mare comuna Turț în 1987, într-o familie extrem de săracă. Mai am trei frați și ne-a fost foarte greu. Mama își rupea de la gură ca să aibă cu ce ne hrăni și ea spunea mereu că ei nu îi este foame. Târziu am înțeles că ea renunța la masă, doar ca să avem noi ce mânca. Tatăl meu s-a încurcat în datorii, bea destul de mult, iar viața noastră a fost neînchipuit de grea. La școală mergeam cu aceeași pereche de adidași, tot anul. Eram umiliți de ceilalți copii, care o duceau mai bine decât noi, dar nu m-am lăsat batjocorit și repede săream la bătaie. Am fost foarte bun la învățătură, dar mi-am dat seama că familia mea nu va avea posibilități să mă țină mai departe la școală, la Satu Mare, așa că la 15 ani și jumătate mi-am luat inima-n dinți și am fugit, pentru că mama nu m-ar fi lăsat să plec – la muncă în Italia.
R: – Și ce ați făcut acolo?
A.C.: – Am încercat să supraviețuiesc, cum am putut. În fiecare dimineață mă rugam să mă ia un italian la muncă, să pot câștiga 20 deeuro pe zi, ca să am ce mânca. Eram mulți acolo care vânam un loc demuncă. Dacă italianul întreba cine știe să pună gresie, ne repezeam vreo 20 înspre el. Mulți dintre noi, nici măcar nu știam ce înseamnă ”gresie”! Am locuit într-o casă abandonată care nu avea nici măcar curent electric. Ne-am racordat pe ascuns la iluminatul public și seara când se aprindeau luminile pe stradă, aveam și noi curent! Erau zile când cele trei mese au fost înlocuite cu trei linguri de Nutella. Atâta aveam. Am fugit de o sărăcie și am nimerit în alta, dar nu m-am lăsat!Am muncit pe brânci, în condiții pe care nu mulți le-ar fi acceptat, am învățat pe fugă, din mers, mai multe meserii. Să știți că oșanul învață foarte repede orice și este extrem de adaptabil. Cam 90 – 95% dintre noi suntem așa, e drept, ca-n fiecare pădure, mai există și uscături, darasta nu ne caracterizează felul de a fi.
R: – Și totuși, cum ați răzbit? Cum a venit saltul acela, de la copilul disperat, la omul matur așezat, și prosper?
A.C.: – Simplu! Prin muncă. Prin multă muncă și sacrificiu. Să știți că eu mă trezesc în fiecare dimineață la ora 4,40. Atunci îmi încep activitatea. La mine în firmă lucrează 50 – 60 de oameni cărora eu trebuie să le asigur salariul. Nu e ușor deloc, dar dacă îți asumi o responsabilitate, atunci cu siguranță că trebuie să o duci la bun sfârșit. Revenind la povestea mea, voi spune că după o vreme, fratele meu Marius m-a luat la el în orașul Verona și după aceea, viața mea s-a schimbat radical și am progresat de la o zi la alta. M-am căsătorit apoi, dar nu am încetat să îi ajut pe cei care veneau la muncă în Italia, în special orfani.
Îi găzduiam la mine acasă, îi hrăneam, nevastă mea le făcea mâncare, până ce își puteau găsi un rost. Eu nu am putut să uit prin câte greutăți am trecut și am considerat că trebuie să le întind o mână de ajutor celor care, asemenea mie cândva, au luat drumul străinătății în căutarea unui trai mai bun.
Nu-mi pare rău că i-am ajutat pe oamenii aceia și vreau să vă spun că majoritatea dintre ei au reușit să se realizeze și astăzi sunt oameni pe picioarele lor, iar acest sentiment mă umple și pe mine, de bucurie. Spre deosebire de alți conaționali de-ai noștri, noi oșenii știm, pentru că așa am fost învățați de acasă, că numai prin muncă cinstită te poți ridica. Desigur, e greu, trebuie multă răbdare, dar în cele din urmă, eu cred că adevărații învingători sunt cei care au mers pe drumul drept al muncii, cinstei și onoarei.
După câțiva ani ne-am adus toți frații și muncind împreună am reușit. Fiind tânăr, încă te mai distrai, am ajuns să mă căsătoresc șiam muncit împreună cu soția. În 2016, am decis împreună cu fratele meu mai mic să-mi dau demisia și să ne deschidem propria noastră firmă. R.: – Câți ani de Italia aveați deja atunci? A.C.: – Deja, pot spune că aveam 12 ani de Italia și am decis să deschidem prima noastră firmă de construcții.
R.: – De unde ați învățat meserie?
A.C.: – Când am lucrat la firma italiană, eu am avut noroc, că știți cum sunt oșenii care vreau să învețe, învață foarte repede. Și în ziua de azi am angajați din toate zonele României și nu numai, dar oameni ca oșenii, cu dorința de a munci și de a face, n-am întâlnit. Când am ajuns la firma italiană, în iunie 2006, m-a luat șeful în birou și mi-a spus că de mâine ai camionul tău, cu echipa ta după tine și vă dați seama, că erau oameni din alte parți ale României, cu vechime în firmă și erau supărați. Eu zic că tot ce contează, este să vrei cu adevărat. Am fost încercat de multe lucruri în viață. După ce tata a murit, mama a încercat să își pună capăt zilelor de mai multe ori, din cauza suferinței. Ea avea 40 de ani, noi copiii eram plecați toți și a început să se înece în alcool, o zi muncea, una era băută și atunci, încerca să se sinucidă.
R.: – Cum sunt văzuți românii, în special oșenii, în lumea aceea?
A.C.: – Pot spune că suntem două ,,rase” de oameni, adică, oșenii, cei ca noi care muncesc, și aceștia sunt văzuți mai bine decât România. Îngeneral, oșenii sunt oameni harnici, care vor să evolueze, bineînțeles, că undeva, cam 10-15% dintre ei, cu toate că au un salariu de 3000-4000 euro pe lună, nu rămân în final cu nimic, dar totuși, dacă mergețide aici până în Călinești, până în Certeze, puteți să vă dați seama că majoritatea se descurcă și au de toate, pentru că au muncit.
R.: – Aveți o afacere prosperă în Italia, acolo v-ați realizat, și Italiei puteți să-i mulțumiți pentru ceea ce sunteți, dar cu toate acestea, v-ați întors acasă și pe un teren viran ați adus o parte din Italia. De unde a venit impulsul de a vă întoarce acasă și de a investi într-o casă atât de frumoasă, la marginea lumii?
A.C.: – Mie îmi place zona asta, dar am pământ și în oraș, puteam să-mi fac acolo casă, dar sunt legat de pământul acesta. Eu când vin acasă, mă simt ca în paradis. Îmi place să deschid ușa și să ascult cum îmi cântă păsărelele în fiecare dimineață și fiți sigur că nu dorm cu teama că ar putea să intre cineva peste mine! După cum bine puteți observa, n-am nici poartă, pentru că nu îmi este frică. Acesta, într-adevăr, e un pământ moștenit, dar am mai cumpărat încă două terenuriîn vecini, ca să fie suficient spațiu.
R.: – Vă gândiți ca într-o zi să întoarceți definitiv în România?
A.C.: – Cum am mai spus, am trei firme deschise în România, una în 2017, ca să facă vechime, una în 2020 și una în 2021. Cu toate trei lucrez mai mult în străinătate, pentru că nu am timp să mă ocup și în România, dar am avut și aici lucrări. La mine poate să vină mâine ANAF-ul, am zero datorii, n-am pierderi. Îmi place să fiu corect, ca majoritatea oșenilor și nu spun asta că-mi place să-i laud, dar așa sunt.
E nevoie de mult efort și sacrificiu, alarma mea – cum v-am mai spus – e pusă la 4:40 dimineața, și cred că vă dați seama că aș putea să-mi permit să dorm mai mult, dar am lucrări importante, chiar și peste ocean, între Madagascar și Kenya. E greu să găsești tineret în ziua de azi care să vrea să mai facă ceva.
R.: – Bănuiesc că veniți anual acasă. Cum vedeți ca om de afaceri, România?
A.C.: – Nu o să vă placă răspunsul meu: eu nu am trăit pe vremea lui Ceaușescu, dar văd că după el s-a distrus totul, lumea nu mai are caracter. Dacă în seara asta aș ieși la un restaurant sau în club, sunt sigur că aș vedea mulți tineri drogați, iar întrebarea mea este următoarea: ce o să facă ăia, din țara asta? Vinovați sunt cei care, după moartea lui Ceaușescu i-au ales pe cei care conduc și astăzi România.
R.: – Vedeți vreo ieșire din situația aceasta?
A.C.: – Sigur că ar fi o rezolvare, dar asta numai prin muncă. E adevărat că în România, cine lucrează corect, nu va deveni bogat peste noapte, cum sunt unii interlopi, dar vă garantez că oamenii care muncesc cinstit, dorm liniștiți și nu au spaima arestării.
R.: – Ce sfat ați da unui tânăr din România?
A.C.:- I-aș da un sfat foarte important: să muncească, până îi tânăr și are sănătate, pentru că nu știm când se duce. Zilele trecute m-am întâlnit cu un tânăr venit acasă, și mi-a spus că și-a luat concediu fără
plată și i-am spus că ar trebui să muncească, el a spus că va avea timp până la bătrânețe, dar când să coboare din mașină, mi-a cerut 100 de lei. L-am chemat înapoi și i-am zis: vezi de ce trebuie să muncești?…
