Cancerul continuă să rămână una dintre cele mai mari provocări medicale, la nivel internațional, cu peste 19 milioane de cazuri și 10 milioane de decese anual, însă oamenii de știință spun că, în curând, Inteligența Artificială va fi capabilă să detecteze această boală nemiloasă în stadii precoce. Cercetătorii americani au dezvoltat recent un instrument de inteligență artificială (AI), care a detectat cancerul de sân cu o precizie de aproape 100%. „AI nu poate rata o tumoare din biopsie și nu va fi epuizată după diagnosticarea a 10 sau 20 de persoane”, spune autorul principal al cercetării, care, la începutul acestui an, a prezentat un alt sistem AI, conceput pentru a diagnostica cancerul de prostată mai rapid și cu o acuratețe mult mai mare față de procedeul actual.
Echipa de cercetători de la Universitatea Northeastern din Boston, Statele Unite, condusă de profesorul de bioinginerie Saeed Amal, are în prezent mai multe proiecte prin care vrea să creeze un cadru online, pe care medicii să-l poată accesa, pentru a diagnostica mai multe tipuri de cancer folosind aceste tehnologii inovatoare AI. Amal spune că noul instrument va „redefini patologia digitală”, astfel că a depus recent o cerere de brevet la Centrul pentru Cercetare și Inovare pentru această invenție.
Grupul a prezentat, recent, ultimul său sistem AI, conceput pentru a detecta cancerul de sân, despre care cercetătorii spun că a avut o rată de precizie de 99,72%. Rezultatele cercetării au fost publicate în revista Cancers
„AI ar analiza imaginile de înaltă rezoluție și ar învăța din datele istorice cum să identifice tiparele de cancer și să pună diagnostice”, spune Amal: „Este ca și cum ați primi diagnosticul mai multor medici și luați cea mai bună decizie”.