sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareAlegerile s-au desfășurat fără probleme

Alegerile s-au desfășurat fără probleme

alegeri

Din punct de vedere al ordinii și siguranței publice, alegerile locale din acest an au fost cele mai sigure alegeri din ultimii ani.
Prezența activă a polițiștilor a făcut ca, în ziua procesului electoral, la nivel național, să nu fie înregistrat niciun eveniment deosebit.

Pentru siguranța cetățenilor, în ziua alegerilor locale, peste 400 de polițiști au acționat în județul Satu Mare, atât în preajma secțiilor de votare, cât și în zonele cu aflux mare de populație, pentru menținerea ordinii publice și pentru cercetarea cu celeritate a sesizărilor cu caracter electoral.
Măsurile luate de polițiștii care au acționat pentru păstrarea ordinii și siguranței publice, siguranței rutiere și a transporturilor feroviare au făcut ca, în ziua alegerilor, să nu fie înregistrate situații grave, care să afecteze procesul electoral.

Desfășurarea în siguranță a procesului electoral s-a datorat și cetățenilor, care au înțeles necesitatea adoptării unei conduite corecte în această perioadă.

În acest context, peste 320 de polițiști au asigurat măsuri de pază și protecție la secțiile de votare, la circumscripții și pe timpul transportului materialelor electorale, astfel încât nu au fost înregistrate evenimente deosebite.

Prezența activă a polițiștilor a făcut ca, în această zi, numărul infracțiunilor săvârșite cu violență și cele de natură judiciară să se situeze sub media ultimilor ani, reliefând faptul că măsurile pentru creșterea siguranței cetățeanului, adoptate de Poliția Română și-au atins scopul.
Polițiștii din întreaga țară desfășoară activități de cercetare cu privire la 245 de semnalări privind posibil vot multiplu, transmise prin intermediul Sistemului Informatic de Monitorizare a Prezenței la Vot.

Totodată, la nivelul județului sunt în curs de cercetare 4 infracțiuni privind: “fraudă la vot” “ violarea confidențialității votului”, “ furt” al unei ștampile de vot și “ abuz în serviciu” .
De asemenea, polițiștii au constatat 3 fapte de natură contravențională, dintre cele care semnalau continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia, comercializarea, distribuirea și consumarea de băuturi alcoolice ori alarmarea nejustificată a organelor de poliție.

Precizăm că, în perioada următoare, polițiștii vor desfășura activități sub coordonarea procurorilor din cadrul unităților de Parchet competente pentru clarificarea tuturor aspectelor sesizate, precum și stabilirea împrejurărilor în care acestea s-au produs.

Reamintim că, la nivel național, pe toată perioada electorală, însemnând campania electorală, ziua și pre-ziua votului, față de situația înregistrată la precedentele alegeri locale din 2012, numărul de sesizări a scăzut cu 43%, infracțiunile sesizate au fost cu 51% mai puține, iar al contravențiilor cu 53%.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente