Acasă Locale Nationale Angajări masive la ANAF

Angajări masive la ANAF

ANAF vrea să angajeze 3.000 de tineri absolvenți de facultate pe posturi de inspectori debutanți.

ANAF intenționează să angajeze, în sistemul fiscal, tineri valoroși, absolvenți de studii superioare de specialitate, deoarece o treime din personalul său are vârsta cuprinsă între 51 – 60 de ani, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

„Mai mult decât atât, în perioada 2019 – 2020, vor ieși la pensie aproape 2.500 de angajați ai ANAF, dintre cei 23.500. Astfel, concluzia managementului ANAF a fost că personalul trebuie întinerit, iar media de vârstă trebuie scăzută. Pe lângă cursurile de pregătire din cadrul Școlii de Finanțe Publice și Vamă, din cadrul MFP (care se va transforma în Școala de Fiscalitate, Finanțe Publice și Vamă), tinerii angajați vor beneficia și de un transfer de know-how de la colegi îndrumători, cu o bogată experiență și un nivel profesional ridicat”, se arată în document.

În acest sens, intenția conducerii ANAF este de a transforma majoritatea celor aproape 3.000 de posturi vacante existente în posturi de inspectori debutanți.

„Acest fapt nu reprezintă un efort bugetar semnificativ. Aceste intenții strategice ale managementului ANAF implică, desigur, și propuneri de modificare a cadrului legislativ, deoarece, în prezent, recrutarea funcționarilor publici debutanți presupune promovarea unui concurs pentru ocuparea unei funcții publice, efectuarea unei perioade de stagiu și obținerea unui calificativ corespunzator pentru a putea fi numiți funcționari publici definitivi, în condițiile Codului administrativ”.

- Advertisment -

Cele mai populare

România feerică

Hotelul e pentru cei care nu se pot lipsi de confort, cortul e pentru aventurieri dar pentru nonconformişti, pentru cei care preferă...

Atac puternic la familia tradițională

Un nou atac la familia tradițională: Comisarul pentru Drepturile Omului din cadrul CEDO declară că ”absența recunoașterii pentru cuplurile de același sex...

Comunicat de presă-Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva

Venind în întâmpinarea celor ce-și vor îndrepta pașii spre Iași pentru a participa la această sărbătoare și ținând cont și de deciziile...

Măsuri extraordinare de desfășurare a alegerilor

Votarea se desfăşoară după anumite reguli de protecţie sanitară impuse de autorităţi în contextul pandemiei, care presupun purtarea măştii, dezinfectarea, dar şi...

Comentarii recente