vineri, martie 29, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareAtacuri cibernetice în spitalele din țară

Atacuri cibernetice în spitalele din țară

CERT-RO-Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică anunţă o creştere semnificativă a atacurilor cu aplicaţii maliţioase de tip ransomware la nivel naţional, atacatorii îndreptându-şi atenţia în special către instituţii din domeniul sănătăţii.

Din notificările primite, CERT-RO a identificat o creştere semnificativă a atacurilor cu aplicaţii maliţioase de tip ransomware la nivel naţional în ultima perioadă, observându-se că, pe lângă utilizatorii casnici, atacatorii şi-au îndreptat atenţia în special către instituţii din domeniul sănătăţii, numărul entităţilor afectate fiind în creştere, se arată într-un avertisment al instituţiei.

CERT-RO atrage atenţia, atât utilizatorilor cât şi personalului care se ocupa de serviciile IT, asupra următoarelor măsuri imediate ce pot fi luate pentru a preveni infectarea cu aceste tipuri de aplicaţii maliţioase:

-nu deschideţi fişierele primite prin e-mail decât în situaţia în care cunoaşteţi expeditorul iar în cazul unei suspiciuni adresaţi-vă personalului de specialitate

– evitaţi accesarea ”ofertelor ” irezistibile din mediul online, indiferent de forma prin care le primiţi (email, whatsapp, messenger, facebook etc.)

– asiguraţi-vă că aveţi un backup al fişierelor pe un dispozitiv care nu este conectat la reţea

-asiguraţi-vă că dispozitivele pe care le utilizaţi atunci când navigaţi online sunt updatate şi au instalate soluţii de securitate (firewall, antivirus, antimalware etc.)

-apelaţi numărul unic 1911 pentru raportarea acestor incidente

-accesaţi ghidurile puse la dispozţie pe site-ul CERT-RO

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente