vineri, martie 29, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareAu debutat instruirile pentru alegeri

Au debutat instruirile pentru alegeri

Luni, 04 noiembrie 2019, de la ora 11.00, în sala mare de şedinţe a Palatului Administrativ s-a desfăşurat prima şedinţă privind instruirea președinților, a locțiitorilor și a operatorilor de calculator din secțiile de votare din județul Satu Mare, organizată cu ocazia alegerilor pentru Președintele României din anul 2019.

Şedinţa a fost deschisă de către prefectul judeţului Satu Mare, Darius Filip. Reprezentantul Guvernului în teritoriu le-a explicat celor din sală că toate persoanele din prezidiu au muncit pentru ca instruirile să fie interactive şi explicite, astfel încât scrutinul să se desfăşoare în cele mai bune condiţii, potrivit legislaţiei în vigoare.

Președintele Biroului Electoral Județean nr.32 Satu Mare, judecătorul Grigore Surd a prezentat măsurile privind buna desfășurare a alegerilor pentru Președintele României din anul 2019.

Reprezentanții Autorității Electorale Permanente-Biroul Județean Satu Mare au arătat clar care sunt principalele atribuții ce le revin președinților, locțiitorilor și operatorilor de calculator din secțiile de votare pentru desfășurarea în bune condiții a alegerilor pentru Președintele României din anul 2019.

De asemenea, reprezentanții Direcției Județene de Statistică Satu Mar au prezentat modalitatea de completare a proceselor verbale cu ocazia desfășurării alegerilor pentru Președintele României din anul 2019.

Reprezentanţii Serviciului de Telecomunicații Speciale Satu Mare au explicat principalele atribuții ale președinților, locțiitorilor și operatorilor de calculator din secțiile de votare pentru buna desfășurare a operării în Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal în secțiile de votare.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente