sâmbătă, mai 10, 2025
AcasăLocaleStiri Satu MareBacalaureatul de toamnă. Astăzi are loc proba orală la limbă străina

Bacalaureatul de toamnă. Astăzi are loc proba orală la limbă străina

Absolvenții de liceu susțin, joi, proba orală într-o limbă străină, iar primele rezultate vor fi afișate pe 1 septembrie.

Potrivit calendarului publicat de Ministerul Educației, în perioada 30-31 august sunt evaluate competențele lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C.

Conform datelor centralizate de către Ministerul Educației, peste 39.000 de absolvenți de liceu s-au înscris pentru susținerea examenului de Bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2017.

„Pentru susținerea examenului în a doua sesiune s-au înscris 39.435 de absolvenți de liceu. Dintre aceștia, 24.690 de candidați provin din promoția curentă, iar 14.745 de candidați provin din seriile anterioare. În funcție de forma de învățământ absolvită, cei 39.435 de elevi înscriși (din toate promoțiile) sunt distribuiți astfel: 37.138 – zi, 1.036 – seral și 1.261 – frecvență redusă. Precizăm că în prima sesiune au fost declarați respinși 34.690 de candidați (din toate promoțiile)”, au anunțat reprezentanții Ministerului.

Afișarea primelor rezultate va avea loc în 1 septembrie, până la ora 16,00, iar elevii nemulțumiți de note pot depune contestații între orele 16:00 -20:00. Între 2 și 5 septembrie vor fi rezolvate contestațiile, iar în 6 septembrie vor fi afișate rezultatele finale.

Anul trecut, rata de promovare înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului național de Bacalaureat a fost de 24%, un rezultat apropiat cu cel din anul 2015, când promovabilitatea a fost de 24,1%.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare