joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareBustul regelui Ferdinand între “nu forțați” și existența unui “perimetru al busturilor...

Bustul regelui Ferdinand între “nu forțați” și existența unui “perimetru al busturilor românești”. Autorul,ignorat

La ședința de CL  din data de 14 mai 2014,consilierii PNL Carei  depun un proiect de hotărâre pentru amplasarea busturilor  Maiestății Sale regele Ferdinand și a fostului prim ministru al României timp de 18 ani,Ionel Brătianu. Consilierul PSD Marius Ciucoș  sugerează în comisia de urbanism de dinaintea ședinței din 14 mai 2014,amânarea cu o lună a  celor 2  proiecte pentru  pentru că „ne aflăm în campanie electorală pentru europarlamentare și să nu se interpreteze …și apoi îl vom vota și noi”.

Surpriza: la ședința din 24 iunie 2014,consilierii PSD  Nu  votează Pentru amplasarea bustului regelui Ferdinand  pe locurile menționate și discutate încă din luna mai iar  proiectul bustului  lui Brătianu nici nu îl acceptă a se introduce pe ordinea de zi!

Promisiuni neonorate

Deranjat de  reculul de imagine rezultat în urma prezentării integrale a desfășurării filmului  blocării amplasării bustului regelui Ferdinand în municipiul  Carei,primarul apelează la finul său, director de cotidian județean care  încearcă să dreagă imaginea  de primar intolerant  al unui oraș  multietnic .

Atitudinea sfidătoare și discriminatorie a consilierilor UDMR la adresa consilierilor liberali,inițiatori ai proiectului de amplasare a bustului regelui Ferdinand (realizat de către sculptorul Radu Ciobanu),din cu totul alte fonduri decât cele locale,nu este una izolată și întâmplătoare.

Ca de altfel nici  promisiunile deșarte ale primarului Kovacs care promite Principelui Nicolae,în 8 aprilie 2014, amplasarea bustului străbunicului său in parc,de față  cu martori,promisiune în baza căreia șeful biroului Urbanism, Sebastian Egli,întocmește raportul de specialitate la acea dată.

Vehemența cu care se întoarce asupra promisiunii,datorată lipsei unui acord din partea urmașilor grofilor foști proprietari de castel ,a surprins neplăcut întreaga asistență   de la ședința din 24 iunie 2014,ședință a cărei desfășurare se găsește pe internet.

“Nu forțați lucruri ce nu e bine să fortați”  si mă  forțați să spun că rugămintea familiei Karolyi este să nu amplasăm pe nimeni  în  curtea castelului  înafară  de familia  lor, au fost cuvintele primarului legat de de locul de amplasare al  bustului în parcul în care s-a plimbat cu regina Maria în mai 1919.

Nu  același lucru se spune și despre schimbul de priviri dintre  Petoffi cu Iulia,marcat  chiar de o placă comemorativă și consemnată în istoricul orașului chiar. Pentru primarul Kovacs și consilierii UDMR, idila este mult mai importantă decât vizita unui suveran al României cum a fost Majestatea Sa regele Ferdinand,caruia i se refuza prezenta in  partea de oras vizitată.

Careiul, format din zona din jurul Monumentului și restul orasului

 Nici locația din parcul de lângă stația de taxi,propusă  ulterior   de inițiatorii proiectului nu este agreată de primar și consilierii UDMR. Nimic din ce propun consilierii liberali,a doua formațiune politică din oraș reprezentată în consiliul local, nu este acceptat de majoritatea UDMR.

Dacă ar fi să dăm crezare dialogurilor  unor careieni mai radicali,ce apar pe rețelele de socializare , singurul teritoriu românesc recunoscut de  “majoritari”  ar fi cel din jurul monumentului.

Coincidență  sau nu,cert este că primarul nu acceptă nici o altă locație înafară de  terenul din jurul unui monument de categoria A,cu tot ceea ce presupune aceasta.

In plină campanie electorală fiind,în sprijinul său,sar acum și cei care nu au agreat  până la această dată prezența bustului acestei personalități marcante a poporului român,pe meleaguri careiene.Regele Ferdinand a rămas in istorie ca Ferdinand Intregitorul sau Ferdinand cel Loial, regele României Mari, care a trecut peste originea sa germană, pentru a urma voința de unitate a poporului Său,în timpul Primului Război Mondial. Bustul sau si-ar putea găsi loc de cinste și în fața Catedralei ortodoxe din Carei.

Adrese  adecvate campaniei electorale

Documentul care atestă stilul de lucru haotic și neortodox al primăriei Carei  este prezentat și de către cotidianul condus de finul primarului.

Să fie o coincidență  solicitarea adresei ca cea din imagine tocmai acum,când ne aflăm în plină campanie electorală?

La exact 3 LUNI de la data votării forțate a amplasamentului dorit de UDMR și nu de inițiatori,primarul solicită o opinie de la direcția județeană de cultură. Nicidecum o autorizație sau un punct exact de amplasament.

Deci se dovedește încă odată că minciuna este  la rang de lege pentru primar și o promovează  inclusiv în fața premierului,cum a fost cazul în data de 25 octombrie,știind că  oricum consilierii apropiați ai premierului nu aveau cum să verifice pe moment veridicitatea celor afirmate de el.  Pentru a se evita pe viitor asemenea situații conflictuale, primăria Carei ar trebui să întocmească un comunicat prin care să înștiințeze consilierii liberali să nu  mai inițieze proiecte de hotărâri independent de interesele UDMR iar în caz că mai vor busturi ale personalităților poporului din care fac parte,să țină seama de faptul că pentru ei se aprobă doar spații din jurul Monumentului Ostașului Român.

Formularea vădit discriminatorie din adresa   semnată și ștampilată de o instituție  de cultură  din România,încurajează atitudinea intoleranța a primarului și confirmă  bănuielile potrivit cărora orașul a fost împărțit pe etnii . Adică…  ” s-a statornicit deja un perimetru central în care sunt amplasate monumente/busturi  românești…”   Cine și când a stabilit aceste perimetre românești  dintr-un oraș multietnic ? Se pune întrebarea atunci,care sunt perimetrele ungurești și care sunt cele șvăbești sau evreiești ? De ce nu se fac publice,pentru a scuti consilierii de întocmirea de proiecte supuse din start refuzării lor ?

Nu mai miră nici ușurința cu care o instituție de cultură județeană  susține  atitudinea intolerantă a primarului unui oraș multietnic,și nu îl „luminează”   cu informații potrivit cărora nu e oportun să  înghesui bustul Maiestății Sale,între tuia de 7 m ,blocurile de locuințe sau restaurant,când orașul are suficiente spații verzi sau betonate,propice unui bust de o asemenea importanță.

Un bust al regelui Mihai ar fi mult mai potrivit în apropierea Monumentului Ostașului Român ridicat  pentru jertfa celor care și-au dat viața în luptele de eliberare  ce au avut loc chiar de ziua nașterii Maiestății Sale.

Regele Ferdinand a  fost primit in 1919 la  Careii Mari,la gară,de mult popor ,după care a primit raportul generalului Traian Moșoiu. L-a decorat apoi pe locotenentul Ghica din Regimentul 14 artilerie si a trecut in revistă trupele Diviziei a 2-a vânători,decorând soldatii care s-au remarcat in lupte.

Inainte de intrarea in castel,regele Ferdinand il decorează si pe generalul Dabija,comandantul Diviziei 2 vânători. Toate aceste episoade au loc în Careii Mari,departe de locul care va adăposti peste 45 de ani Monumentul Ostașului Român.

Sunt scene înscrise în documente oficiale,cu imagini pentru cei care doriți să le urmăriți,aici. Si in cotidianul Informatia Zilei din data de 15 mai 2011 găsiți aceleași date și imagini.

Putin posibil ca cel care semnează această adresă către primarul Kovacs, să nu știe aceste detalii ale vizitei regelui Ferdinand la Careii Mari in 1919.

Dealtfel, personajul semnatar este  cel care în  decurs de 4 zile,în  ianuarie 2013, a avut două aprecieri diferite față de situația amplasării iluminatului ornamental direct pe obeliscul unui monument de categoria A.

Fără opinie și adrese solicitate autorului bustului

Sculptorul care a dat viață bustului regelui Ferdianand este Radu Ciobanu,este  membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Satu Mare din anul 1987, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și Brașov din 1993 și membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Baia Mare din 2006. Este  un sculptor recunoscut și apreciat în toată Transilvania, dar și peste hotare. În străinătate a expus și este cunoscut în Italia, Belgia, Olanda, Germania, Spania și Canada. Nimeni din primaria Carei nu i-a solicitat părerea sau…un punct de vedere asupra locului amplasării operei sale.

“Am opere realizate si amplasate în diferite orașe din țară. Am creații amplasate la Brașov sau Ploiești sau…și de fiecare dată am mers pe teren cu arhitectul șef al orașului și cu edilul  pentru a descoperi  unde este locul potrivit fiecărei lucrări.  De la Carei nu am fost contactat de nimeni.  Nu cred că în oraș nu se poate găsi un loc potrivit pentru bustul regelui Ferdinand. Din punct de vedere artistic,la monument nu e cea mai fericită alegere. Nu se amplasează astfel de busturi lângă monumente de mari dimensiuni.  O lucrare de genul acestui bust nu trebuie să fie cu rezonanțe politice. Ea este un obiect estetic și locul amplasamentului va trebui să îl pună în valoare.  La  Schwaz,în Austria,oraș înfrățit cu Satu Mare există un sculptor care este responsabil cu  aprobarea locului de amplasare pentru operele de artă din oraș. Localitatea e plină de sculpturi,de busturi și alte opere de artă ce coexistă armonios. Nici primarul și nici alți factori politici nu au treabă cu stabilirea amplasamentului unei sculpturi….”

Concluzia finală este că primarul și consilierii UDMR refuză cu încrâncenare amplasamentul unui bust al regelui Ferdinand pe  orice bucățică din teritoriul  muncipiului Carei, altul decât în jurul Monumentului și că refuză TOTAL amplasarea unui bust al fostului premier Ionel Brătianu,oaspete  în Careii Mari în 1923 (  care este acceptat în municipiul Satu Mare și Negrești Oaș) .

Daniela Ciută

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente