Activitățile din cadrul campaniei de prevenire a violenței sexuale sunt intensificate în această perioadă, elevii din 10 licee urmând să beneficieze de informații legate de acest subiect, dar și de teme vizând educația sexuală, acestea din urmă fiind susținute de specialiști din cadrul Spitalului Județean, respectiv ai Direcției de Sănătate Publică, instituții partenere ale Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare în acest demers.
După activitățile desfășurate la Colegiul Economic Gheorghe Dragoș, Liceul Sportiv și Liceul German Johann Ettinger, campania ,,Iubește inteligent!” a debutat și la Colegiul Tehnic de Transporturi și Telecomunicații Ion I.C. Brătianu în data de 31 octombrie 2016, cu sesiuni informative vizând educația sexuală. Activitățile susținute de dr. Szatmari Anamaria în prima zi din Școala Altfel a Colegiului au fost primite cu interes de cei 95 de elevi prezenți la întâlniri.
În continuarea acestor sesiuni informative, 112 elevi din clasele a IX-a și a X-a, coordonați de prof. Carmen Moș, au avut parte miercuri, 9 noiembrie a.c. de întâlniri având ca temă prevenirea violenței sexuale. Activitățile au fost susținute, de această dată, de reprezentanta Poliției, doamna inspector principal Hrihorișan Felicia, din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității. În cadrul celor două sesiuni informative au fost definite aspecte legate de violența de gen și violența sexuală, formele violenței sexuale, fiind subliniat faptul că, în orice act de natură sexuală este necesar consimțământul ambilor parteneri, acesta fiind valabil doar între persoane adulte, care pot discerne, nu sunt in stări în care să le fie afectată capacitatea de a decide și nu sunt supuse la constrângeri sau presiuni de orice fel.
Totodată, elevii au aflat și care sunt modalitățile de raportare a violențelor sexuale și cum ar trebui să acționeze dacă se simt în pericol ori sunt martorii unor fapte de acest gen. Elevii s-au dovedit deosebit de receptivi la informațiile transmise, implicându-se activ în discuții.
La finalul întâlnirilor, toți participanții au avut posibilitatea de a se informa mai mult din materialele puse la dispoziție, broșuri informative și flyere. Cu acest prilej au fost pentru prima dată distribuite broșurile ,,Violența sexuală: recunoaște, evită, descurajează, ajută!” realizate în cadrul campaniei ,,Iubește Inteligent!” după un model oferit de Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen (A.L.E.G.) Cele 550 de broșuri tipărite până în prezent au văzut lumina prin sprijinul oferit de Direcția Județeană de Sport și Tineret, instituție parteneră în campanie, materialele fiind deosebit de utile elevilor, cadrelor didactice,părinților, dar și specialiștilor.