luni, mai 12, 2025
AcasăLocaleStiri Satu MareCampanie de informare în școlile sătmărene

Campanie de informare în școlile sătmărene

Instituțiile M.A.I. din domeniul ordinii publice au inițiat în luna ianuarie o campanie locală intitulată ,,Împreună pentru o societate mai sigură!” cu scopul de a-și face cunoscut specificul fiecărei instituții și de a încuraja elevii și publicul larg să fie de partea legii luând atitudine în fața infracționalității sau chiar îmbrăcând o uniformă de polițist sau de jandarm, dacă această carieră li se pare atractivă și potrivită personalității lor.

Campania instituțiilor M.A.I. a ajuns la Colegiul Tehnic de Transporturi și Telecomunicații Ion I. C. Brătianu, unde peste 100 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a au fost implicați în activitățile de informare. Reprezentanții Poliției, ai Jandarmeriei, ai Serviciului Teritorial Anticorupție și ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog au încercat prin diverse mijloace de prezentare, să-i introducă în universul meseriei lor, să înțeleagă importanța fiecărei instituții și misiunea specifică a acestora.

Elevii au aflat care sunt infracțiunile ce intră în competența Direcției Generale Anticorupție și cum pot face o sesizare pe acest domeniu, când intervin jandarmii și de ce este necesară prezența acestora în anumite situații, care sunt activitățile specifice Poliției Naționale și când putem apela la serviciile telefonice de urgență, dar și cum pot elevii să se implice în activități antidrog cu sprijinul C.P.E.C.A.

Întregul mesaj a fost centrat pe ideea necesității de a cunoaște și de a respecta legile țării, ca un pas firesc spre o viața și o carieră de succes. Chiar dacă îmbogățirea prin comiterea de infracțiuni poate părea calea spre o viață ușoară, lipsită de muncă și de griji, realitatea dovedește că această cale asigură doar un ,,succes” aparent și tranzitoriu, consecințele pe termen lung fiind adeseori grave și ireversibile.

La finalul celor două întâlniri elevii interesați să urmeze o instituție a MAI au fost consiliați de polițiștii și jandarmii prezenți, care le-au oferit și materiale informative privind admiterea la Academia de Poliție și la Școlile de Poliție, respectiv de Jandarmi.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare