miercuri, mai 14, 2025
AcasăLocaleStiri Satu MareCampanie împotriva violenței la școala „Grigore Moisil”

Campanie împotriva violenței la școala „Grigore Moisil”

jandarmi1-1

Violența, cu toate formele ei, este o realitate care își face simțită prezența din ce în ce mai mult în societate, chiar și în școală, unde există un nivel de indisciplină inerent, ca rezultat al faptului că elevii sunt la o vârstă la care sunt tentați să treacă peste reguli, iar această indisciplină poate duce la un comportament violent.

Pornind de la acest considerent, marți, 14 iunie, Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Satu Mare a desfășurat acțiuni de prevenire a violenței la clasa a VI-a C din cadrul Școlii Gimnaziale „Grigore Moisil” din Satu Mare. Scopul acțiunii a fost acela de a sprijini demersul educațional, în sensul creșterii și educării elevilor într-o societate fără violență. De asemenea, acțiunea și-a propus să prevină victimizarea elevilor.

Elevii clasei a VI-a C împreună cu diriginta Nadia Pop și directorul școlii, profesorul Claudiu Mondici i-au primit pe jandarmi și le-au ascultat recomandările referitoare la normele de conduită atât pe timpul cât sunt la școală, cât și în timpul lor liber, acasă sau pe stradă.

După prezentarea aspectelor teoretice, oamenii legii au urmărit atragerea audienței spre dialog și expunerea propriei păreri cu privire la violență și la modul in care trebuie să acționeze atunci când sunt provocați. Elevilor le-au fost prezentate diferite aspecte referitoare la modul în care trebuie să evite formele de violență și modul corect de acțiune în cazul în care sunt martori sau chiar victimele unor comportamente agresive.

Un aspect esențial al acestei acțiuni a fost conștientizarea elevilor cu privire la faptul că a fi violent nu înseamnă a fi puternic și totodată „Violența nu te face mai puternic !”.

Demersul teoretic al jandarmilor a fost sprijinit de materiale didactice special pregătite pentru elevi.

Elevii au participat cu interes la momentele interactive prezentate de mr. Camelia Lucuț și plt. adj. șef Bujor Cîmpianu.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare