Acasă sus Ce înseamnă expresia “numele lui Dumnezeu”?

Ce înseamnă expresia “numele lui Dumnezeu”?

Numele lui Dumnezeu exprimă desăvârșirea. Dumnezeu este Unul în ființă, dar întreit în Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Fiecare Persoană a Sfintei Treimi poartă numele “Dumnezeu”, pentru că fiecare Persoană treimică este Dumnezeu. Tatăl este Dumnezeu, fiind nenăscut. Fiul este Dumnezeu, fiind născut mai înainte de veci din Tatăl și fiind născut – în timp – cu trup, din Fecioara Maria. Duhul Sfânt este Dumnezeu, fiind purces din Tatăl mai înainte de veci și fiind pogorât la Cincizecime, în ziua întemeierii Bisericii în chip văzut, prin formarea primei comunități creștine la Ierusalim.

Dumnezeu – în Treime – este creatorul lumii nevăzute și a lumii văzute și, implicit, al omului. Dumnezeu – în Treime – este proniatorul a tot ceea ce există, conducându-l pe om, prin împreună-lucrare, spre dobândirea mântuirii. După crearea lumii, Dumnezeu nu devine absent în existența acesteia, ci Se manifestă cu putere. Toate acțiunile lui Dumnezeu poartă amprenta atotînțelepciunii Sale. Nimic nu este întâmplător în această lume, nimic nu se petrece fără voia atotputernicului Dumnezeu. Uneori, Dumnezeu permite ca omul să fie încercat, spre a-i testa statornicia și progresul în bine. Dumnezeu este prezent și în timpul încercărilor, iar omul simte acest lucru. Credința, nădejdea și răbdarea îl ajută pe om să depășească momentele grele și apoi să guste bucuria victoriei. Dumnezeu – în Treime – lucrează pentru mântuirea omului. Însă, Dumnezeu nu-l poate mântui pe om împotriva voinței sale. Procesul mântuirii se constituie într-o colaborare continuă între om și Dumnezeu. Libertatea de voință a omului trebuie să conlucreze activ cu harul lui Dumnezeu.

Numele lui Dumnezeu – în Treime – cuprinde în sine iubirea Sa, puterea Sa, bunătatea Sa, atotînțelepciunea Sa, omniprezența Sa, iertarea Sa ș.a.m.d. Prin urmare, noi Îl numim pe Dumnezeu: Iubire, Putere, Bunătate, Înțelepciune, Iertare ș.a.m.d. Numele lui Dumnezeu presupune dialogul Său iubitor cu noi. El poartă nume pentru că dorește să fie chemat/invocat de către noi. Dumnezeu ni Se descoperă prin numele Său, fiindcă dorește ca între Sine și om să existe o permanentă comunicare/comuniune. De fapt, și în cazul omului, numele pe care îl poartă îl definește ca persoană. A purta un nume nu înseamnă a trăi în singurătate, în izolare, ci a face parte dintr-o comunitate. A purta numele de creștin înseamnă a face parte din Biserica lui Dumnezeu. Biserica este trupul lui Hristos, iar creștinii, care o alcătuiesc, sunt mădulare ale acestui trup. Între aceste mădulare se impune să existe un raport de iubire și respect, valori care nasc și întrețin toleranța. Dacă toți creștinii Îl au ca Tată comun pe Părintele Ceresc, înseamnă că ei sunt frați întreolaltă. Fiecare persoană poartă un nume prin naștere – nume acordat de părinți – iar prin Botez primește un nume – acordat de Dumnezeu prin Biserică –  numele de creștin. Fiecare botezat este un “hristofor” (purtător de Hristos) și un “hristos” (uns al lui Dumnezeu). Fiecare botezat Îl poartă în sine pe Hristos, Care Se vădește pe măsura înaintării spre unirea cu Dumnezeu, pe măsura imitării lui Hristos, pe măsura împlinirii poruncilor divine. Creștinul poartă, așadar, numele lui Dumnezeu, numele Fiului lui Dumnezeu, având întipărită în sine pecetea Sfântului Duh. Creștinul poartă Treimea în sine.

Ca atare, numele stabilește relații: cu Dumnezeu și cu semenii.

“A lua în deșert” numele lui Dumnezeu coincide cu propria ta depersonalizare, cu propria ta întinare, cu propria ta condamnare. Nu putem da vina pe Dumnezeu pentru că noi ne autocondamnăm. “A lua în deșert” numele lui Dumnezeu presupune a întina numele Său, a batjocori acțiunea Sa privitoare la om. Simțind iubirea, bunătatea și puterea lui Dumnezeu este inadmisibil să folosești numele Lui în împrejurări nepotrivite, înjurând, blestemând sau încălcând promisiunile făcute față de El. Cum poți aștepta ajutorul lui Dumnezeu din moment ce tu Îl înjuri? Iau în deșert numele Domnului și cei care rostesc glume/bancuri la adresa Lui, râzând apoi “cu poftă”. Dar, oare, cei care râd pe seama lui Dumnezeu ar accepta cu aceeași seninătate să se facă glume la adresa numelor lor? Să ne imaginăm că avem un prieten. Se ivește o situație dificilă și avem nevoie de ajutorul acestui prieten pentru a depăși cu bine încercarea. Însă, dacă ne batem joc de acel prieten, dacă îl înjurăm, mai putem avea certitudinea că el ne va ajuta? Prietenia înseamnă iubire și respect; dacă te numești prietenul cuiva nu se poate să-i produci suferință prin cuvintele tale și prin atitudinile tale. Dacă noi am fost trădați sau “luați în deșert” de așa-numiții prieteni, să medităm la înțelepciunea următoarelor cuvinte ale Sfântului Ioan Gură de Aur: “Să nu ne supărăm pe cei care ne fac rău, chiar dacă aceștia sunt din cei cărora le-am făcut noi bine – aceasta este cea mai înaltă filosofie – nici să ne înfuriem pe cei care ne ocărăsc, chiar dacă sunt mai prejos de noi cei care ne insultă, ci, cu bunătate și blândețe, să potolim mânia lor. Că nu este purtare mai frumoasă și cu rezultate mai bune ca aceasta… Semnele după care cunoaștem mai ales pe omul înzestrat cu rațiune sunt: blândețea, bunătatea, smerenia și liniștea”.

Luarea în deșert (în batjocură, în derâdere) a numelui Domnului se extinde și asupra persoanei Maicii Domnului și asupra persoanelor Sfinților. Maica Domnului este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, este mama Fiului lui Dumnezeu întrupat și este mama tuturor creștinilor. Sfinții sunt imitatorii lui Hristos, cei care în viața pământească au purtat cu demnitate și curaj numele lui Dumnezeu, apărându-l cu prețul propriilor vieți. Cinstirea acordată Sfinților se ridică la Dumnezeu. De asemenea, defăimarea lor Îl “atinge” pe Dumnezeu.

“A lua în deșert” numele Domnului înseamnă a crede că-L poți face pe Dumnezeu complice la gândurile și acțiunile tale păcătoase. Rugăciunea este ca o regină a faptelor bune și prin intermediul ei suntem datori să ne exprimăm bunele noastre dorințe. În clipa în care, prin rugăciune, cerem pedeapsa cuiva sau dorim răul cuiva, ieșim din sfera dialogului divino-uman. Dumnezeu nu poate fi asociat/făcut părtaș la dorința noastră ilegitimă de răzbunare, întrucât El dorește îndreptarea păcătosului. Este o ofensă adusă lui Dumnezeu cooptarea Lui în angrenajul acțiunii noastre meschine. Numele Domnului semnifică iubire și iertare; de aceea, nu putem invoca numele Lui în vederea răzbunării, alimentați fiind de ură și invidie. Dumnezeu este judecător drept. El este și milostiv, dar și drept, iar judecățile Sale sunt de nepătruns.

Între numele persoanei umane și numele Domnului se stabilește o legătură de intimitate unică. Se creează o prietenie deosebită, care este întreținută prin rugăciune. Rugăciunea are capacitatea de a ne urca mintea spre/la Dumnezeu, de a ne sensibiliza și de a ne pune voința în mișcare spre săvârșirea binelui și evitarea pacatului. Autentica invocare a numelui Domnului se realizează prin rugăciune, atât prin cea comună (în biserică), cât și prin cea personală. Cât de pustie ar fi viața omului fără rugăciune! Ar fi precum un deșert, lipsit de oaze, în care călătorul rătăcit și sleit de puteri se îndreaptă cu pași înceți spre abis. Numele lui Dumnezeu dă sens existenței umane. Numele lui Dumnezeu umple întreaga noastră ființă. Numele lui Dumnezeu ne menține în starea de bine, în cadrul căreia progresăm neîncetat în bine.

Repet: cel care ia în deșert numele Domnului se depersonalizează; își pierde adevărata identitate. Își ia în deșert propriul său nume, deoarece numele lui derivă din numele Domnului. Dumnezeu este cauza primă și ultimă a tot ceea ce există. Omul se naște și trăiește prin voia lui Dumnezeu. Tot ceea ce are, are de la Dumnezeu. Cel care ia în deșert numele Domnului se prăbușește în abisul din afara lui Dumnezeu, refuzând iubirea, comunicarea, comuniunea, lumina. Dumnezeu este Binele, iar abisul din afara Lui este răul.

Dacă dorim ajutorul lui Dumnezeu, se impune să iubim numele Său. Dumnezeu ne respectă pe fiecare; să-I respectăm și noi numele. Să nu-L întinăm nici prin cuvintele noastre, nici prin faptele noastre, dar nici prin gândurile noastre.  Dumnezeu “încununează totdeauna și gândul cu care săvârșești fapta cea bună” (Sfântul Ioan Gură de Aur), dar, în același timp, condamnă și gândul cu care comitem păcatul. Cel care ia în deșert numele Domnului se autopedepsește, fiindcă iese din legătura sa iubitoare cu “Tatăl nostru”. Nu mai este nevoie de nicio pedeapsă din partea divinității. Dumnezeu, ca un înțelept pedagog, îngăduie pedeapsa în speranța însănătoșirii omului. Ajungând într-un necaz, omul va invoca din nou cu credință numele lui Dumnezeu, așteptând intervenția Sa miraculoasă și salvatoare.

În concluzie, numele lui Dumnezeu este lumina care ne călăuzește spre Lumină, este nădejdea care ne conduce spre Biserica triumfătoare, este prezența Sfintei Treimi în viața noastră terestră, ajutându-ne să înțelegem faptul că trăind pe pământ ne pregătim pentru Cer.

- Advertisment -

Cele mai populare

Vă prezentăm 10 alimente toxice, care îngrașă și conțin multe chimicale. Iată cu ce le puteți înlocui

Un stil de viață sănătos implică hrană cât mai naturală, fără alimente procesate și pline de chimicale, sport...

Eşalonări pe 12 luni la plata taxelor în contextul pandemiei

Firmele care au obligații fiscale neachitate ulterior declarării stării de urgență (COVID-19) vor putea solicita eșalonarea plății acestor sume pe o perioadă...

Juventus a învins la limită pe teren propriu

Formația italiana Juventus a primit vizita maghiarilor de la Ferencvaros marți seară într-o partidă care a contat pentru...

Liverpool neputincioasă în meciul cu Atalanta

Miercuri seara Liverpool a primit vizita celor de la Atalanta în etapa cu numărul 4 din grupele Ligii...

Comentarii recente