vineri, martie 29, 2024
AcasăEconomico-socialLocale smCOVID - 19 face încă două victime la Satu Mare

COVID – 19 face încă două victime la Satu Mare

Încă două persoane au decedat la Satu Mare din cauza noului coronavirus. Este vorba despre o femeie în vârstă de 73 de ani și un bărbat de 75 de ani. Cei doi erau internați la Spitalul Municipal Carei și aveau multiple comorbidități.

Până la data de 20 mai 2021, la nivelul județului Satu Mare s-au înregistrat 12937 îmbolnăviri, 12487 vindecări și 360 de decese cauzate de coronavirus.

Până în prezent au fost efectuate 97627 teste, din care 312 în cursul zilei precedente. La nivelul județului Satu Mare, în data de 20 mai 2021, se află în izolare 54 de persoane, în timp ce 781 sunt în carantină la domiciliu sau la locația declarată.

În ceea ce privește campania de vaccinare, sătmărenii se situează pe locul 14 din 43, în topul județelor cu cei mai mulți cetățeni imunizați cel puțin cu o doză. Potrivit datelor, 20,64% din populația eligibilă a județului Satu Mare, a primit cel puțin doza 1 de vaccin. Pe primul loc se situează capitala țării, București, cu un procentaj de 36,05% iar la polul opus, pe ultimul loc, se află Suceava cu un procent de 11,66%. Astfel Satu Mare a depășit județul vecin, Maramureș ocupând locul 18.

Campania de vaccinare împotriva COVID-19 – situația la data de 20 mai 2021, în județul Satu Mare:

– numărul total de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore: 1816- număr total centre în care s-a realizat vaccinarea: 11 (Ambulatoriul de specialitate Satu Mare, Școala Avram Iancu Satu Mare, Batalion 52 Geniu CMJ – Satu Mare, Căminul Cultural Supur, Grup Scolar Industrial Iuliu Maniu Carei, Grup Școlar Industrial Tășnad, Ambulatoriu Spital Negresti-Oas, Casa de cultură Medieșu-Aurit, Colegiul Tehnic Traian Vuia Satu Mare, Căminul Cultural Poiana Codrului, Școala Generală Vasile Lucaciu Satu Mare) – cabinete de medicină de familie care au început vaccinarea: 30- Vaccinati in cadrul Maratonului Vaccinării : 2495 – numărul total de persoane vaccinate: 68.775- numărul de reacții adverse în ultimele 24 de ore: 0- număr total de reacții adverse: 14, reacții locale. Echipele mobile ale MApN au vaccinat până acum 2030 persoane, în 14 locații.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente