Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a anunțat că peste 700 de unități administrativ-teritoriale (UAT) din România nu vor fi afectate de măsurile de reducere a personalului, datorită unei gestionări eficiente a resursei umane la nivel local.
Potrivit ministrului, în cadrul discuțiilor privind reorganizarea administrației publice, au fost analizate două scenarii de lucru. UDMR și Ministerul Dezvoltării susțin varianta care presupune o reducere diferențiată a personalului, în funcție de gradul de ocupare a organigramei și de eficiența administrativă demonstrată de fiecare primărie.
„Preferăm o abordare care să permită o reducere de personal cuprinsă între 30 și 34%, ceea ce ar însemna o diminuare de aproximativ 10% a posturilor ocupate. Această procedură trebuie aplicată diferențiat, pentru că nu toate primăriile se află în aceeași situație. Acolo unde primarii au demonstrat eficiență în gestionarea resursei umane, nu este necesară nicio reducere”, a explicat Cseke Attila.
Din cele 3.228 de UAT-uri existente la nivel național, peste 700 nu vor fi supuse reducerilor de personal. În schimb, în celelalte cazuri, unde organigrama este aproape complet ocupată, se va impune o ajustare, în funcție de necesitățile de eficientizare.
Declarația vine în contextul reformelor administrative propuse pentru optimizarea funcționării instituțiilor publice și reducerea cheltuielilor bugetare.


