Ministerul Educației a aprobat noile planuri-cadru pentru liceu: gramatica devine obligatorie, iar materiile se vor adapta profilului
Ministrul Educației a semnat noile planuri orare pentru liceeni, ce vor intra în vigoare în anii următori. Gramatica va deveni disciplină obligatorie, în cadrul ariei „Limbă și comunicare”, iar conținutul materiilor va fi adaptat în funcție de profilul fiecărei clase. În același timp, Consiliul Elevilor și-a exprimat dezamăgirea, solicitând ca o treime dintre discipline să fie alese în mod liber de către elevi.
Într-un interviu acordat Observator, ministrul Daniel David a subliniat că reforma pune accent pe aplicabilitatea cunoștințelor:
„Gramatica trebuie introdusă ca unitate de învățare. Aș vrea ca 25% din timpul fiecărei discipline să fie dedicat consolidării și remedierii, nu doar predării. Elevii trebuie să înțeleagă cum să folosească ceea ce învață, în viața reală.”
Materii precum inteligența artificială și robotica ar putea fi incluse opțional, în funcție de alegerea elevilor. Rămâne însă de clarificat cine va preda aceste discipline.
„Nu văd de ce un profesor de informatică nu ar putea susține un curs de robotică sau AI, dacă are competențele necesare. La fel, un profesor de matematică ar putea preda matematici aplicate în științele sociale,” a explicat ministrul.
Consiliul Elevilor insistă ca minimum 30% din orar să fie configurat în funcție de preferințele liceenilor, după modelul american:
„Ai un buget de ore, un profil de absolvent și obiective pentru Bac. Îți creezi propriul plan-cadru,” a spus ministrul, referindu-se la flexibilizarea traseului educațional.
În ceea ce privește admiterea la liceu, Daniel David propune o regândire a Evaluării Naționale. El critică actualul sistem care evaluează întregul ciclu gimnazial doar prin două materii:
„Dacă în ziua examenului nu ești în cea mai bună formă, ești dezavantajat. E mai logic ca un elev care vrea să urmeze un profil de științele naturii să fie evaluat la biologie și chimie, nu la română și matematică.”