Soțul și soția sunt răspunzători unul pentru celălalt în mai mare măsură decât suntem răspunzători pentru oricare dintre cei pe care îi „îmblânzim”. Soțul și soția poartă împreună o cruce, și această cruce va începe negreșit să se „răstoarne” dacă una dintre mâini va slăbi și își va pierde tăria.
În această relaţie de iubire şi dăruire şi în acest dialog al darurilor, fiecare dintre ei oferă celuilalt ceea ce are specific, mai frumos şi mai înalt, bucurându-se, în acelaşi timp, de darul vieţii sale.
Spiritualitatea răsăriteană consideră că femeia reprezintă pentru soţul creştin cea mai mare binecuvântare care i-a fost dăruită de către Dumnezeu pentru a se împărtăşi, alături de aceasta şi spre folos comun, de calităţile ei trupeşti şi sufleteşti, legate mai ales de constituţia ei fizică şi afectivă, de bunătatea şi delicateţea, suavitatea şi gingăşia fiinţei sale.
În mod similar, pentru o soţie şi o mamă creştină, soţul ei reprezintă darul cel mai înalt, oferit de către Creator, pentru a o susţine şi întări în opera de mântuire, îmbogăţindu-i viaţa cu trăsăturile lui: putere, hotărâre, fermitate, energie. În această relaţie de iubire şi dăruire şi în acest dialog al darurilor, fiecare dintre ei oferă celuilalt ceea ce are specific, mai frumos şi mai înalt, bucurându-se, în acelaşi timp, de darul vieţii sale. Fiecare dăruieşte fără să sărăcească, ci îmbogăţindu-şi infinit viaţa şi îmbogăţindu-l sufleteşte şi pe celălalt.
Diavolul e viclean. El ne prezintă o mie de „pricini binecuvântate” care îi pot despărţi pe soţi. Aceştia au neapărată nevoie să-şi cruţe unul celuilalt sentimentele şi să-şi amintească întotdeauna de jurămintele de credincioşie. Viaţa este luptă duhovnicească!
(Pr. prof. dr. Ioan C. Teșu, Familia creștină, școală a iubirii și a desăvârșirii, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 144)
