Începând de miercuri, 5 martie, cetățenii europeni care doresc să călătorească în Regatul Unit vor trebui să solicite o autorizație electronică de călătorie (ETA). Această măsură a fost introdusă de guvernul britanic pentru a digitaliza frontierele și a consolida securitatea imigrației.
Cetățenii care călătoresc cu pașaport european pot solicita ETA de miercuri pentru a intra în Regatul Unit din 1 aprilie. Autorizația este necesară pentru europenii care, până acum, nu aveau nevoie de viză pentru a intra în țară, conform Agerpres.
Cetățenii non-europeni, cum ar fi cei din Argentina, Brazilia, Statele Unite sau Australia, sunt obligați să obțină această autorizație din 8 ianuarie. ETA trebuie obținută înainte de călătorie, costă 10 lire sterline (aproximativ 60 de lei) și este valabilă timp de doi ani, permițând călătorii multiple în acest interval.
Ministerul britanic de Interne afirmă că noul sistem va contribui la consolidarea securității imigrației și la menținerea siguranței în Regatul Unit, oferind autorităților posibilitatea de a cunoaște în avans cine intră în țară.
Secretarul de stat pentru migrație, Seema Malhotra, a subliniat importanța acestui proiect: „Extinderea ETA în întreaga lume consolidează angajamentul nostru de a îmbunătăți securitatea prin tehnologie și inovare”.
Cum se solicită ETA?
Autorizația poate fi obținută prin aplicația UK ETA, care oferă un răspuns automat în câteva minute. Cei care nu dețin un smartphone pot aplica prin intermediul site-ului oficial GOV.UK.
Pentru a obține ETA, solicitanții trebuie să furnizeze date biografice și biometrice și să răspundă la câteva întrebări despre cazierul judiciar. Odată aprobată, autorizația este conectată digital la pașaport.
Deși majoritatea cererilor sunt procesate rapid, Ministerul britanic de Interne recomandă ca acestea să fie depuse cu cel puțin trei zile înainte de călătorie, în cazul în care sunt necesare informații suplimentare.
Guvernul britanic colaborează cu operatorii aerieni, maritimi și feroviari pentru a asigura implementarea eficientă a acestui nou sistem de autorizare a călătoriilor.