În prima zi de vineri după Învierea Domnului, prin urmare în Săptămâna Luminată, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii, un praznic închinat Maicii Domnului pentru a arăta minunile săvârşite cândva în negura vremii la un izvor din apropierea Constantinopolului. Anul acesta, Izvorul Tămăduirii a fost prăznuit astăzi, pe data de 10 mai. Sărbătoarea datează din a doua jumătate a primului mileniu creştin.
Se povesteşte că Leon cel Mare, cu puţin timp înainte de a ajunge împărat, se plimba într-o pădure în apropierea Constantinopolului. Aici a întâlnit un bătrân orb care îi cere să-i dea apă şi să-l ducă în cetate. Leon nu a găsit niciun izvor. La un moment dat el a auzit-o pe Maica Domnului spunându-i: “Nu este nevoie să te osteneşti; căci apa este aproape! Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure şi luând cu mâinile apa tulbure potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi”. Leon a făcut întocmai cele zise de Maica Domnului. Găsind izvorul, i-a dat orbului să bea şi i-a spălat faţa şi ochii cu apa din izvor, iar orbul a început să vadă. Ajungând împărat, Leon a construit în acel loc o biserică.
Izvorul cu apa vindecătoare mai există și azi
Un alt împărat bizantin, Justinian (527-565) suferea de o boală grea. După ce a băut apă din acel izvor şi el s-a vindecat. În semn de mulţumire, a construit și el a o biserică în acel loc, una şi mai aspectuoasă. Din păcate, în 1453, când turcii conduşi de sultanul Mahomed al II-lea au cucerit Constantinopolul, biserica construită la acel izvor a fost distrusă. Izvorul a continuat să existe şi de-a lungul timpului a tămăduit mulţi oameni care sufereau de diferite afecţiuni.
În secolul al XIX-lea biserica de la Izvorul Tămăduirii a fost reconstruit. Izvorul se află la subsolul acesteia, într-un paraclis care datează din secolul al V-lea. Astăzi foarte mulţi creştini participă la slujba de sfinţire a apei, cunoscută sub numele de Aghiazma Mică. Cu această ocazie preotul sfinţeşte apa, îi stropeşte pe credincioşi în timp ce se cântă troparul: “Mântuieşte Doamne, poporul Tău, şi binecuvântează mulţimea Ta, biruinţa binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu crucea Ta păzeşte pe poporul Tău”.
Sărbătoare înfrumusețată de numeroase tradiții și ritualuri străvechi
La noi în ţară există izvoare tămăduitoare la Mănăstirea Ghighiu, Mănăstirea Dervent, unde Sfântul Apostol Andrei a făcut o minune şi la Mănăstirea Horaicioara. Potrivit tradiţiei, de Izvorul Tămăduirii, în unele părţi ale ţării, tinerii și adolescenţii fac jurământ, cu sau fără martori, în casă, în grădină sau în jurul unui copac înflorit. Ei pronunţă cu voce tare jurământul după care are loc schimbul colacului şi a altor obiecte cu valoarte simbolică (o oală, o strachină din lut, împreună cu o lumânare), se îmbrăţişează frăţeşte şi se ospătează cu alimente rituale după care se încinge un dans. Conform altor tradiţii, în această zi sunt sfinţite toate apele, ori cine bea din ele sau le foloseşte pentru a se spăla, în zonele din trup vătămate sau bolnave, se poate bucura de o însănătoşire grabnică. Bolnavii se îmbăiază sau se spală cu roua de dimineaţă. Pe timpuri, în prima vinere de după Paşte, se căutau izvoarele şi se curăţau fântănile, pentru ca astfel apa să rămână îmbelşugată în fântăni tot timpul anului.
Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii se ţine pentru mântuirea sufletelor, eliberarea izvoarelor morţilor, pentru a deschide izvorul ploilor, ca vara să fie umedă pentru rodnicia ogoarelor, şi împotriva grindinei. Cu această ocazie nu se muncea, iar cei care nu respectau tradiţia erau loviţi de o boală grea. Se mai zicea că femeile care lăsau în biserică peste noapte, în joia din Săptămâna Luminată, un vas cu apă, şi îl recuperau după slujba de vineri, aveau norocul de a se spăla cu aceea apă de numeroase neputinţe. Se mai credea că dacă aşezai de ziua Izvorul Tămăduirii o cană ori un vas cu apă sub un nuc sau un soc, şi găseai mai târziu pământ la fundul acelui recipient, însemnă că nu mai aveai multe zile de trăit.
