vineri, martie 29, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareDeținuții ar putea fi obligați să muncească

Deținuții ar putea fi obligați să muncească

Proiect de lege: Deținuții apți pentru muncă, obligați să lucreze. Liderul deputaților PNL Florin Roman a depus la Senat un proiect prin care este introdusă obligația persoanelor condamnate și apte de muncă de a lucra, în raport cu tipul regimului de executare a pedepsei. Inițiativa prevede și obligația ca aceștia să urmeze cursurile învățământului general, potrivit Mediafax.

Unul dintre articolele propuse a fi modificate arată că „persoanele condamnate au dreptul și obligația de a munci în raport cu tipul regimului de executare, ţinându-se seama de calificarea, deprinderile şi aptitudinile acestora, de vârstă, starea de sănătate, măsurile de siguranţă, precum şi de programele destinate sprijinirii formării profesionale a acestora. Administrația locului de detenție întreprinde demersurile necesare pentru identificarea posibilităților de a asigura folosirea la muncă a unui număr cât mai mare de deținuți”.

În forma în vigoare a legii, deținuților li se poate doar cere să muncească, dar nu pot fi obligați să facă acest lucru.

„Persoanelor condamnate li se poate cere să muncească, în raport cu tipul regimului de executare, ținându-se seama de calificarea, deprinderile și aptitudinile acestora, de vârstă, starea de sănătate, măsurile de siguranță, precum și de programele destinate sprijinirii formării profesionale a acestora”, arată legea 254/2013 în prezent.

„Persoanele condamnate au dreptul și obligația de a urma cursurile învățământului general obligatoriu”
Un articol cu privire la dreptul la învățământ este schimbat, prin proiectul de lege propus de Florin Roman.

„Persoanele condamnate au dreptul și obligația de a urma cursurile învățământului general obligatoriu, în funcţie de posibilităţile penitenciarului, în condiţiile protocolului de colaborare încheiat cu Ministerul Educaţiei Naţionale, ţinându-se cont de nevoile prioritare de intervenţie identificate, de starea de sănătate, de tipul regimului de executare şi de măsurile de siguranță aplicate. Administrația locului de detenție întreprinde demersurile necesare pentru organizarea și desfășurarea cursurilor învățământului general obligatoriu”, potrivit propunerii legislative a lui Florin Roman.

Varianta în vigoare a legii doar permite deținuților să participe la cursurile de instruire școlară sau universitare.

„Persoanele condamnate pot participa, în funcție de posibilitățile penitenciarului, la cursuri de instruire școlară sau universitare, în condițiile protocolului de colaborare încheiat cu Ministerul Educației Naționale, ținându-se cont de nevoile prioritare de intervenție identificate, de starea de sănătate, de tipul regimului de executare și de măsurile de siguranță aplicate”, conform legii mai sus menționate.

„Cei care vor să beneficieze de liberare condiționată timpurie trebuie să muncească”
Liberalul subliniază faptul că deținuții nu doar că au dreptul de a munci, ci și această obligație, în cazul în care vor să beneficieze de liberare condiționată timpurie.

„În calitate de deputat, am depus o initiațivă legislativă, prin care persoanele condamnate au dreptul, dar și obligația de a munci în acord cu calificarea lor profesionala, în condițiile stabilite de penitenciarele unde sunt încarcerate. Persoanele condamnate nu au doar dreptul de a munci, ci și obligația de a presta o muncă, pentru cei apți, dacă doresc să beneficieze de liberare condiționata mai timpurie”, a anunțat Florin Roman, într-un comunicat de presă.

Liderul deputaților PNL mai spune că această obligație este deja prevăzută în legislația unor țări europene precum Franța, Danemarca sau Ungaria.

„Țări europene cu tradiție în respectarea drepturilor deținuților, cum sunt Danemarca, Franța sau vecinii maghiari, au statuat deja in legislatie obligativitatea muncii pentru deținuții apți de munca. In
paralel, proiectul legislativ inițiat prevede dreptul și obligația persoanelor condamnate sa participe la cursurile invatamantului general obligatoriu pentru cei care e cazul, dar și la cursuri de pregătire profesionala. Din cei peste 20.000 de deținuți aflați in penitenciare, circa 15.000 sunt apți de munca”, a conchis Roman.

Proiectul de lege a fost înregistrat la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaților.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente