Acasă Divertisment Diego Maradona,iubirea eternă pentru tricoul Argentinei

Diego Maradona,iubirea eternă pentru tricoul Argentinei

Cel mai înălțător moment al carierei l-a trăit în 1986, atunci când a adus trofeul Cupei Mondiale în Argentina. Pentru el, tricoul alb-albastru însemna tot, iar compatrioții l-au divinizat mereu. Diego Armando Maradona a părăsit scena vieții la 60 de ani, iar Argentina este în doliu.

Maradona și trofeul Cupei Mondiale din 1986

  • „Cel mai înălțător moment al carierei? Titlul mondial din 1986. Simțeam că ating cerul. Toate visele mele s-au împlinit. În acele clipe, m-am gândit cât de fericiți sunt argentinienii, am reușit împotriva tuturor” – Diego Maradona, vorbind la un moment dat despre ceea ce reprezenta pentru el tricoul Argentinei.
  • „Știu că nu pot schimba lumea, dar nu las pe nimeni să intre în lumea mea să o conducă, să mă controleze. Și nimeni nu mă va face să cred că greșelile pe care le-am făcut îmi vor schimba sentimentele. Sunt același, ca întotdeauna. Sunt eu, Maradona”.

Făcând referire la excesele pe care le-a făcut în viață și la ceea ce i-a oferit fotbalul, Maradona a spus în ultimul său interviu următoarele:

„Am fost şi sunt foarte fericit. Fotbalul mi-a dat totul, mai mult decât mi-am putut imagina. Dacă nu aş fi avut această dependenţă, poate aş fi jucat mai mult. Dar totul a trecut şi acum sunt bine” – Diego Armando Maradona.

Câteva dintre cifrele lui Maradona:

  • A evoluat de-a lungul carierei la echipele: Argentinos (1976-1981), Boca (1981-1982 și 1995-1997), Barcelona (1982-1984), Napoli (1984-1991), Sevilla (1991-1992) și Newell’s (1993-1994)
  • A strâns 91 de selecții pentru naționala Pumelor (1977-1994), tricoul Argentinei fiind, după cum chiar el o spunea, cea mai mare bucurie a vieții sale.
  • A înscris 312 goluri pentru echipele de club la care a jucat.
  • A cucerit în carieră 10 trofee: de departe, cel mai drag sufletului său fiind Cupa Mondială din 1986, organizată în Mexic.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Diego Armando Maradona, legenda fotbalului argentinian care a decedat miercuri, a fost depus la Casa Rosada, Palatul prezidenţial din Buenos Aires, unde va avea loc priveghiul, conform imaginilor difuzate de posturile de televiziune TyC şi ESPN.

- Advertisment -

Cele mai populare

Din iubire nesfârșită faţă de om…

Sărbătoarea Naşterii Domnului este un prilej de întărire a comuniunii, de întrajutorare și de fapte de milostenie, care sunt roade ale dreptei credințe, mărturii concrete...

Guvernul Cîțu a depus jurământul

Guvernul PNL - USR-PLUS - UDMR, condus de Florin Cîțu, a trecut de votul Parlamentului. Au fost 260 de voturi pentru și...

Condiții de călătorie în Marea Britanie după 1 ianuarie

Românii vor putea intra în Marea Britanie pentru șederi de scurtă durată, adică în scop turistic sau în vizită, pentru o perioadă...

Vitamina D, esenţială pentru imunitate

Vitamina D ne ridică moralul, dar ne întăreşte şi imunitatea, ferindu-ne de viroze şi alte infecţii respiratorii. Însă nivelul acestei vitamine poate...

Comentarii recente