vineri, mai 9, 2025
Acasăsus„Doi pași înainte, unul înapoi”, Austria se opune în continuare aderării României...

„Doi pași înainte, unul înapoi”, Austria se opune în continuare aderării României la Schengen cu granițele terestre

Austria nu vrea încă România în Schengen cu totul. Ministrul de Interne Gerhard Karner susține că integrarea cu aeroporturile și navală este „un pas înainte”, dar „ar fi greșit” în acest moment să se dea undă verde pentru aderarea și cu frontierele terestre.

„Ar fi greșit în stadiul actual. Controalele la frontierele terestre sunt încă necesare. Nu este vorba doar despre România și Bulgaria. Întregul sistem de migrație este în dezordine. Nu eu sunt cel care da note României și Bulgariei. Sunt dedicat unui sistem funcțional la nivel european. Și asta va fi cazul doar dacă frontiera externă este protejată. Aceasta este, de asemenea, o parte esențială a noului pact privind azilul și migrația pe care UE l-a convenit și pe care acum trebuie să-l aducem la viață. Numai atunci poate exista din nou libertate deplină de călătorie în UE”, a declarat Karner într-un interviu pentru Die Presse.

Întrebat dacă există condiții suplimentare pe care cele două țări ar trebui să le îndeplinească în mod explicit, ministrul austriac de Interne nu a avut un răspuns concret, însă a spus că lucrurile trebuie să fie în etape.

„Acum am făcut un pas înainte cu România și Bulgaria cu Air Schengen și, de altfel, și cu Sea Schengen. Și trebuie să continuăm să mergem treptat”, a declarat el.

Karner a adăugat că „nu e treaba Austriei să facă un calendar de aderare a României și Bulgariei cu frontierele terestre.

„Este datoria comisiei să se asigure că întregul sistem funcționează. Și Austria aduce o contribuție masivă pentru ca lucrurile să meargă. Cu ceva timp în urmă ar fi fost de neconceput ca șefii de stat și de guvern să decidă în unanimitate să finanțeze în comun protecția frontierelor externe. Pactul privind azilul și migrația ar fi fost și el de neconceput în urmă cu un an”, a spus el.

Care ar putea fi data probabilă a integrării terestre, și cea mai importantă, a României în Schengen? Așa cum stau lucrurile în acest moment, cel mai probabil, o decizie se va lua la finalul acestui an, iar integrarea efectivă ar putea fi în 2025. Acest lucru se datorează contextului electoral european al acestui an și faptului că în Austria au loc alegeri interne în toamnă, fiind puțin probabil ca poziția Vienei să se schimbe până atunci.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare