Vara anului 2015. Mai sunt câteva luni până la incendiul din clubul Colectiv. Camelia Roiu este medic anestezist în Secția de Anestezie-Terapie Intensivă a Spitalului de Arși din București. În acea vară, Camelia Roiu îl întreabă pe managerul de atunci al spitalului, Mihai Marinescu, dacă știe că în reanimare pacienții arși mor din cauza infecțiilor. „Asta nu e treaba mea”, vine sec răspunsul. În aceeași perioadă, la un raport de gardă, Camelia Roiu îl întreabă pe Cristian Nițescu, directorul medical al spitalului, dacă știe care este mortalitatea în secția ATI. Acesta ridică din umeri și răspunde: „Cam 90%.” Camelia Roiu insistă: „Și pe tine nu te îngrijorează lucrul acesta?” Doctorul Nițescu nu mai răspunde. „Ne-am ridicat toți și am plecat”, își amintește acum Camelia Roiu.
„Era prea multă minciună, prea multă moarte în jurul meu. Mă sufocam”
Camelia Roiu, cea care, câteva luni mai târziu, avea să fie primul medic din România care spunea public adevărul despre Colectiv și infecțiile nosocomiale din spitale, era deja „într-un conflict permanent cu medici, dar mai ales cu șefi”, cu mult înainte de Colectiv și de a deveni cunoscută publicului. Ar fi vrut să schimbe lucrurile în spitalul în care lucra, dar nu putea de una singură.
„Eram așa, un om atipic în spital, pentru că am vrut să îmi fac meseria, am vrut să am satisfacții profesionale și în ultima vreme nu prea mai puteam. Și eram cam într-un permanent conflict și cu medici, și cu șefi mai ales, dar, din păcate, nu puteam să schimb lucrurile de una singură. Am avut, chiar înainte de Colectiv, în vara dinainte de Colectiv, o discuție cu managerul de atunci, Marinescu. Și i-am spus că în Reanimare mor arșii de infecții, că… Și mi-a răspuns: ‘Asta nu e treaba mea.’ La fel, la un raport de gardă, era domnul director medical, doctorul Nițescu. Și l-am întrebat: ‘Tu știi ce mortalitate este în secția de Reanimare?’ A dat din umeri și a spus: ‘Cam 90%.’ Și l-am întrebat: ‘Pe tine nu te îngrijorează lucrul acesta?’ Nu mi-a mai răspuns nimic, ne-am ridicat toți și am plecat”, își amintește acum Camelia Roiu.
La scurt timp după incendiul din clubul Colectiv, medicul Camelia Roiu a făcut publice documente despre infecțiile nosocomiale din spital. Era primul medic din România care făcea acest lucru. Și a rămas, și până astăzi, singurul. În vara anului 2016, tot ea a făcut publică o filmare cu un pacient internat în secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Arși, proaspăt renovată după Colectiv, care avea rănile pline de viermi. Pacientul a murit câteva zile mai târziu.
Camelia Roiu a decis să își ia inima în dinți și să spună public adevărul din cauză că nu a mai suportat. Simțea că se sufocă: „De una singură era foarte greu, doar că la un moment dat nu am mai suportat, era prea multă minciună, prea multă moarte în jurul meu, prea multă indolență și am hotărât să vorbesc, pentru că altfel mă sufocam. Probabil, înnebuneam eu. Și a fost ca o eliberare, deși am realizat cam ce mă așteaptă și care vor fi consecințele. Dar am făcut-o pentru că trebuie. Așa am simțit.”
Explicația ei pentru faptul că am ajuns aici: complicitatea noastră, a tuturor. „Trebuie să recunoaștem că am fost complici. Vrând-nevrând, așa au fost vremurile, așa a fost situația. Dar sistemul, din păcate, noi l-am creat. Oamenii, în general, creează sisteme. Faptul că am tăcut, că nu am spus adevărul la timp a dus la o degradare constantă. În situația aceasta, la momentul acesta, se pare că este foarte greu să mai recuperăm ceva.”
„Dacă ar fi putut să mă omoare cu privirea, s-ar fi întâmplat. Sunt și acum un soi de paria”
În timp ce noi toți am văzut doar partea frumoasă – un medic care are curajul să iasă public să spună adevărul – Camelia Roiu a plătit pentru asta un preț mare. „Foarte mare”, subliniază ea.
„Partea cealaltă a fost un infern pentru mine. Am mai spus-o: cred că dacă ar fi putut să mă omoare cu privirea, s-ar fi întâmplat. Era o presiune constantă, îngrozitoare. Hărțuieli, abuzuri, umiliri. Mi-a fost foarte, foarte greu să rezist. Dar, pe de altă parte, le era și frică de mine. Mie îmi era de ei, lor de mine, m-ar fi și omorât, dar le era și frică.”
Crede că curajul de a spune adevărul a ținut-o puternică, dar mărturisește că situația ei în spitalul în care lucrează este în continuare una „ingrată”: „Și atunci, probabil puterea asta, curajul ăsta de a spune lucrurile adevărate, m-a ținut și mai departe. Situația mea acum e la fel de ingrată. Am încercat că plec de acolo (de la Spitalul de Arși din București – n.red.), dar nu am fost acceptată nicăieri unde am vrut. Toți șefii de secție m-au respins. Sunt ca un soi de paria acum, așa, am ajuns la un echilibru acolo, dar presiunea rămâne în continuare.”
„La Spitalul de Arși s-a făcut doar o cosmetizare, microbii sunt aceiași”
Care este situația pentru pacienți în acest moment, la Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri din București? Microbii sunt aceiași, iar lucrurile nu s-au schimbat în profunzime, spune, cu sinceritatea care a făcut-o cunoscută, Camelia Roiu: „Pentru pacienți, știți bine că a fost făcută o renovare căreia eu i-am spus, de fapt, o cosmetizare. Adică sunt acum saloane dedicate unui singur pacient, doar că a rămas aceeași cadă pentru toți, în care se face toaleta lor, zilnic. Așa, la prima vedere, o să spuneți că este aparatură modernă, că arată totul foarte bine, ca în străinătate, la standarde europene, cum am mai auzit. Doar că microbii sunt aceiași. Lucrurile nu s-au schimbat în profunzime, de fapt.”
Dacă în spitalul în care lucrează este și acum un soi de paria din cauza curajului ei de a spune adevărul, în afara lui, Camelia Roiu a devenit, pentru mulți, o voce: „După vizionarea cu presa a filmului ‘Colectiv’, am primit un mesaj a doua zi de la Maria Cârstea, un om care a contribuit la film și care mi-a spus că am fost minunată aseară și că, chiar dacă înțelege prin ce am trecut și prin toată suferința și durerea prin care am trecut, eu sunt o voce, am început să fiu o voce pentru mulți și atunci i-am mulțumit și i-am spus: ‘De fapt, cred că acesta este singurul lucru bun și, probabil, pentru care a meritat să fac tot sacrificiul ăsta. Faptul că am reușit, prin modul ăsta, să cunosc niște oameni de excepție, pe care, probabil, altfel nu i-aș fi întâlnit.’ Și asta e valabil începând cu prietenele, prietenii mei, care mi-au fost alături tot timpul. Am descoperit și oameni noi, oameni despre care eu credeam că nu mai există. Și a fost o bucurie pentru sufletul meu și pentru viața mea. Și în final, toată experiența asta chiar m-a îmbogățit, spiritual, spun eu așa, sufletește, și a meritat.”
„Este momentul să ne revoltăm fiecare. Am ajuns aici prin complicitatea noastră, a tuturor”
Este momentul ca fiecare dintre noi să se revolte, să nu mai accepte compromisuri, să își apere viața, demnitatea și drepturile, este îndemnul medicului Camelia Roiu: „Trăim așa într-un cult, m-am gândit eu, cultul tăticului, al șpăgii, banului și al imaginii și probabil că este momentul să ne revoltăm fiecare, să nu mai acceptăm compromisuri, să ne apărăm viața, demnitatea și drepturile, pentru că, pentru fiecare, viața este unică, irepetabilă și nu mai avem cum să mai avem alta.”
„Și să fim autentici. Adică să spunem ce gândim, să nu ne mai judecăm, să învățăm să ne ascultăm, chiar dacă vorbim în contradictoriu, și să fim autentici, de fapt. Să fim în acord cu nou înșine, pentru că altfel nu cred că vom mai putea trăi bine.”
„Am auzit diverse justificări, variante: unii că au familii de întreținut, copii, că își riscă posturile, că își riscă meseria. Probabil așa, pe termen scurt, e cumva plauzibil și de înțeles. Doar că, peste ani, vor plăti compromisurile acestea copiii lor. Pentru că eu stau acum, gândidu-mă la mine, și mă gândesc ce dezastru a produs comunismul, de fapt a pervertit mentalități, suflete, tot, și mă gândesc acum că păriții mei au fost niște lași că nu au vorbit atunci. Pentru că dacă atunci erau mai mulți care să vorbească, să se împotrivească, să se revolte, soarta noastră, viața noastră, societatea noastră, acum ar fi arătat cu totul altfel”, încheie primul medic din România care a avut curajul să spună public adevărul despre Colectiv.
