Între luminoasa solidaritate de echipă și înnegurata cârdășie de haită există un abis pe care nici un fel de argumentație de pragmatism politic conjunctural nu-l poate umplea.
Cuvântul echipă este cu atât mai des folosit, cu cât el nu are vreo acoperire în plan real. Un lider găunos, blocat în spatele unor clișee pe care le bolborosește cu o dicție de cetățean turmentat, invocă mai mereu, voința echipei, atunci când el este gata să pună la cale o mârșăvie de cea mai pură extracție totalitară.
La ce nenorociri poate duce cârdășia de partid, ba chiar transpartinică s-a putut vedea la votarea lui Iordache în fruntea Consiliului Legislativ. In eternum! Și uite așa, atunci te când aștepți o condamnare pe viață primești o sinecură pe viață, c-așa-i la noi! Iar semnalul a fost cât se poate de clar: tipul acesta de politician lipsit de orice scrupule, va rămâne pentru pesediști un model de veșnică perpetuare a aroganței și ticăloșiei la putere. Partidul și cârdășia o să-ngroape România!
Se spune că omul deștept învață din greșelile altora, pe când cel prost, nici dintr-ale lui. Este evident că la PSD, bocetul final va fi doar un urlet de haită, care este gata să treacă peste cadavre, doar ca să se mai agațe de niște privilegii extrem de generoase și de strigătoare la cer.
Bazându-se pe un electorat amorf, lipsit de orice reacție civică, PSD își imaginează că nebăgarea de seamă și iuțeala de mână vor reprezenta și în continuare, cheia succesului politic. Cine știe, s-ar putea să aibă dreptate, iar electoratul să fie mai sensibil la urletele haitei, decât la vocile raționale ale echipei, cum s-a întâmplat de atâtea ori, de peste trei decenii încoace.
Desigur, nu putem diaboliza un singur partid, că metehne din acestea se văd cu ochiul liber, chiar și pe la partidele apărute din neantul spumei de curățare, care clamează principii, exact inverse cu faptele pe care le comit.
România are nevoie pentru un minimal echilibru politic, de o stângă sănătoasă, altfel riscăm să ajungem în situația Ungariei, unde social – democrația este tot mai firavă, în folosul așa-ziselor partide de dreapta. Debalansarea aceasta miroase deja a dictatură, mai mult sau mai puțin mascată.
Dar poate că dispariția PSD va fi o lecție și pentru celelalte partide. Când învinge haita prăduitoare, succesul ei nu poate fi de durată. PSD nu este un partid, ci o boală. Îmi place să cred că una a copilăriei, peste care trecem, în drum spre maturitate.
Echipa și haita nu încap împreună în același partid. Deocamdată, haitele devorează toate speranțele pâlpâitoare ale celor care mai cred în morala politică. Dar cine știe, doar s-au mai văzut cazuri când lupul a fost mâncat de oaie!
Felician POP
