marți, martie 19, 2024
AcasăSportNationalEdi Iordănescu a semnat cu CFR Cluj

Edi Iordănescu a semnat cu CFR Cluj

Edi Iordănescu, 42 de ani, va fi noul antrenor al campioanei României! Ardelenii s-au oprit la Iordănescu jr. singurul cu care preşedintele Marian Copilu a negociat după plecarea lui Dan Petrescu.

Aşa cum plănuiau cei de al CFR Cluj, la patru zile distanţă de momentul despărţirii de Dan Petrescu, echipa a bătut palma cu noul antrenor, iar înţelegerea va fi pentru un an şi jumătate, cu opţiune pentru încă unul. Anunţul oficial, dacă nu apare ceva total neprevăzut, urmează să fie făcut vineri, într-o conferinţă de presă.

Edi Iordănescu a ajuns miercuri în Cluj şi s-a întâlnit cu cei din conducerea clubului, cu care de principiu s-a înţeles relativ repede.

Mai puţin legat de salariu, subiect care nici nu a fost abordat până astăzi, când au fost probleme.

Obiectivele noului antrenor sunt aceleaşi pe care le avea şi Petrescu, anume câştigarea campionatului şi calificarea în grupele unei cupe europene.

sursa:digisport.ro

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente